Rezumat

Când Nina a rămas însărcinată la 19 ani, a vrut să avorteze. Medicul ei de familie i-a spus că spitalul său nu oferă avorturi la cerere, așa că ar trebui să caute pe internet un furnizor de astfel de servicii. Când a căutat pe Google „avort”, primul rezultat a fost „avort.ro”. Fără să știe că organizația era una care promova retorica anti-avort și lucra pentru a împiedica femeile și fetele însărcinate să meargă până la capăt cu avortul, Nina i-a sunat. „Mi-au spus lucruri care păreau științifico-fantastice”, își amintește ea. „Că doctorii nu folosesc anestezie, că fetusul îmi va fi înmânat tăiat în bucăți.”

Femeia cu care a vorbit a asigurat-o pe Nina că statul și biserica o vor ajuta dacă păstrează copilul. Dar Nina își dorea în continuare un avort, așa că femeia i-a programat două consultații la Maternitatea Giulești din București. Medicul nu s-a prezentat la niciuna dintre ele. La acel moment, Nina era deja însărcinată în 12 săptămâni. Nina a încercat să o sune din nou pe femeie, dar aceasta nu a mai răspuns. După nașterea fiului ei, în 2020, Nina a fost nevoită să își amâne studiile universitare, să își dea demisia și să plece din capitală din cauza dificultăților financiare. „Fiind în această situație, a fost ca și cum toate visurile mele s-au spulberat,” a spus ea. „Am suferit o ruptură majoră în percepția că aș putea face orice. Poate de aceea nu reușesc să creez o legătură puternică cu fiul meu. A fost extrem de dureros și încă este.”

În teorie, în România, femeile și fetele se bucură de majoritatea drepturilor legate de sănătatea sexuală și reproductivă, inclusiv accesul la avort și metode de planificare familială. Totuși, în practică, acestea se confruntă tot mai des cu bariere care le îngreunează accesul la resursele medicale necesare pentru exercitarea acestor drepturi.

În România, avortul la cerere – o întrerupere de sarcină efectuată într-o limită gestațională definită legal, la cererea unei femei sau fete însărcinate, care nu necesită ca medicii sau alți profesioniști să ateste sau să certifice existența unui anumit motiv sau justificare pentru avort - este permis până la 14 săptămâni de sarcină. După împlinirea acestui termen intră în vigoare articolul 201 din Codul Penal, care îi pedepsește pe cei care efectuează sau încearcă să efectueze un avort la cerere după 14 săptămâni, cu închisoare sau cu amendă și cu „interzicerea exercitării anumitor drepturi”. Medicii se pot confrunta, de asemenea, cu interdicția de a practica. „Femeia însărcinată” nu poate fi pedepsită pentru întreruperea sarcinii.

• Medicii pot efectua avorturi până la 24 de săptămâni de sarcină dacă sunt realizate în scop „terapeutic” și după 24 de săptămâni în scop terapeutic „în interesul mamei sau al fătului.” Totuși, un număr tot mai mare de medici și spitale publice nu mai oferă serviciile de avort prevăzute de lege din diverse motive descrise în acest raport.

• Administratorii spitalelor și clinicilor au adoptat tot mai des politici, atât în mod formal, cât și informal, care interzic furnizarea avorturilor la cerere, refuzând astfel pacientele care solicită aceste servicii;

• Medicii invocă frecvent obiecția de conștiință pentru a refuza pacientele, adesea fără a le redirecționa către alte unități medicale sau alți medici;

• Unii medici invocă îngrijorarea privind ceea ce spun ei că este lipsa asigurării de malpraxis oferite medicilor care lucrează în unități de sănătate publică și modul în care acest lucru i-ar putea lăsa fără acoperire pentru eventualele răspunderi legate de furnizarea serviciilor de avort;

• Unii medici fie nu cunosc, fie înțeleg greșit sau interpretează eronat anumite legi și reglementări privind avortul la cerere, cum ar fi termenul recomandat pentru avortul medicamentos (până la 12 săptămâni de amenoree) sau faptul că fetele de 16 și 17 ani nu au nevoie de consimțământul părinților sau al tutorelui legal pentru servicii de sănătate sexuală și reproductivă care nu sunt urgente, inclusiv planificare familială și avort la cerere.

Aceste bariere au avut un impact semnificativ asupra disponibilității serviciilor de avort în unitățile publice de sănătate din întreaga țară. Două organizații nonguvernamentale românești, Centrul FILIA, un ONG feminist din București, și Centrul Euroregional pentru Inițiative Publice, au realizat un sondaj în 242 de spitale publice între februarie și mai 2021. Dintre cele 137 de spitale care au furnizat informațiile solicitate, doar 59 — mai puțin de jumătate — ofereau atât proceduri de avort, cât și avort medicamentos la cerere. Potrivit Direcției Naționale de Sănătate Publică, în 2021, în 11 din cele 41 de județe ale țării — peste un sfert — nu s-a înregistrat niciun avort la cerere efectuat în spitalele publice. În două dintre aceste județe, nu s-a efectuat niciun avort la cerere nici în clinicile private.

Între noiembrie 2023 și februarie 2024, Asociația Moașelor Independente a efectuat un alt sondaj privind accesul la avort, analizând 959 de unități medicale publice și private din întreaga țară. 552 de unități au declarat că nu oferă servicii de avort (57,6%). Dintre acestea, 176 erau unități medicale publice, dintre care 111 (63,06%) nu ofereau niciun serviciu de avort. Asociația a constatat, de asemenea, că 90% dintre unitățile medicale intervievate care nu ofereau servicii de avort nu îndrumau femeile și fetele care solicitau un avort către alte unități medicale sau alți practicieni.

Astfel de obstacole în calea accesului la avorturi la cerere în spitalele publice determină adesea femeile și fetele să solicite aceste servicii în spitale și clinici private, care nu sunt acoperite de sistemul public de asigurări de sănătate din România - Casa Națională de Asigurări de Sănătate, și care trebuie plătite din buzunar sau prin asigurări private de sănătate. Serviciile de avort la cerere pot costa aproximativ 150 de lei (aproximativ 30 EUR sau 32 USD) în spitalele publice. Cu toate acestea, în clinicile private, avortul la cerere poate costa între 1.200 și 5.000 de lei (aproximativ 240 EUR-1.004 EUR sau 247 USD-1.030 USD), ceea ce poate reprezenta mai mult decât salariul minim pe o lună la nivel național.

Ca urmare, multe femei și fete care sunt nevoite să apeleze la serviciile de avort ale furnizorilor din sectorul privat nu au acces la acestea din cauza costurilor sau trebuie să se confrunte cu dificultăți financiare semnificative pentru a beneficia de aceste servicii. Acest lucru este valabil în special pentru comunitățile marginalizate din punct de vedere social și economic din România care sunt mai susceptibile de a se confrunta cu sărăcia, inclusiv persoanele din comunitatea romă, femeile și fetele din mediul rural și unele adolescente.

Unele femei și fete se confruntă, de asemenea, cu bariere financiare în ceea ce privește accesul la contraceptive, care, de asemenea, nu sunt acoperite de Casa Națională de Asigurări de Sănătate și nu sunt subvenționate de niciun alt program finanțat de stat la momentul redactării acestui raport. Această provocare nu este nouă: din 2013 încoace, Ministerul Sănătății nu a alocat fonduri pentru achiziționarea și distribuirea de contraceptive gratuite prin intermediul niciunuia dintre programele sale existente sau al Strategiei Naționale de Sănătate.

Legile, politicile și percepția publică asupra avortului, contracepției și educației sexuale în România au fost influențate în ultimii ani de mișcarea anti-drepturi, care este o campanie transnațională împotriva dezvoltării legislative și politice privind drepturile omului, inclusiv egalitatea de gen. Susținătorii au construit alianțe transfrontaliere sub stindardul contracarării așa-numitei „ideologii de gen”, un termen folosit pentru a descrie eforturile de promovare a egalității de gen - inclusiv cele care vizează susținerea drepturilor la sănătate sexuală și reproductivă, combaterea violenței de gen și eliminarea discriminării bazate pe orientarea sexuală și identitatea de gen - ca fiind idei străine care ar amenința valorile și familiile „tradiționale”.

În plus, instituțiile religioase și oficialii guvernamentali au depus eforturi pentru a bloca accesul la serviciile de sănătate sexuală și reproductivă, la educație sexuală și la drepturile lesbienelor, homosexualilor, bisexualilor și transsexualilor (LGBT). Confesiunile religioase, în special Biserica Ortodoxă Română și bisericile protestante, au perpetuat și au sprijinit retorica împotriva drepturilor, iar influența conservatorismului religios se extinde la furnizarea de asistență medicală. Spitalele publice au adesea biserici în incinta lor; preoții angajați de aceste biserici folosesc uneori locația lor pentru a propaga retorica anti-avort femeilor și fetelor însărcinate care merg la spital pentru a obține un avort, precum și personalului medical care lucrează acolo.

O manifestare cheie a mișcării împotriva drepturilor în România este înființarea a ceea ce se numește centre pentru criza de sarcină (CCS-uri), un model care își are originea în Statele Unite și care s-a răspândit acum în alte țări. Deși pot fi prezentate ca oferind informații complete și sprijin femeilor și fetelor gravide, CCS-urile promovează discursul anti-avort și încearcă să împiedice femeile și fetele gravide să avorteze, inclusiv prin oferte înșelătoare de sprijin și informații și promițându-le resurse precum locuințe și bani dacă nu fac avort. Unele instituții publice, inclusiv direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului și maternitățile publice, au colaborat formal sau informal cu CCS-uri, oferindu-le un acces semnificativ la instituțiile publice de asistență medicală și la femeile și fetele care solicită servicii de avort. Ministerul Muncii și Protecției Sociale oferă acreditare ca furnizor de servicii sociale pentru cel puțin un CCS important din România, denumit Centrul PULS.

În practică, unele CCS-uri nu își respectă deloc promisiunile, în timp ce altele oferă acces la resurse pentru o perioadă limitată după naștere, lăsând aceste femei și fete și pe copiii lor mici pe cont propriu după cel mult doi ani. Multe CCS-uri din România sunt afiliate din punct de vedere religios și își desfășoară activitățile anti-avort în paralel cu furnizarea de alte tipuri de asistență socială caritabilă, uneori în colaborare cu instituții publice. CCS-urile din România au fost înființate și/sau sprijinite de organizații anti-avort afiliate din punct de vedere religios din alte țări, în special din Statele Unite, prin finanțare, formare, advocacy și facilitarea de rețele.

Human Rights Watch a constatat că practicile CCS-urilor au împiedicat în mod semnificativ accesul la serviciile de avort în instituțiile publice de sănătate. Deși acesta este scopul evident al acestor instituții private, incapacitatea României de a asigura disponibilitatea, accesibilitatea și calitatea serviciilor de avort în unitățile publice, exacerbată de incapacitatea de a reglementa aceste entități private astfel încât să le împiedice să interfereze cu dreptul femeilor și al fetelor de a avea acces la servicii de întrerupere de sarcină, constituie încălcări ale dreptului omului la cel mai înalt standard de sănătate posibil, precum și ale principiului egalității și nediscriminării.

Nu în ultimul rând, adolescenții din România nu au acces la educație sexuală comprehensivă (ESC) obligatorie. În timp ce unele informații importante privind sarcina, planificarea familială și infecțiile cu transmitere sexuală sunt incluse în programa obligatorie de biologie pentru clasa a VII-a, un activist în domeniul ESC a observat că mulți profesori evită aceste subiecte cu elevii lor. Școlile oferă „educație pentru sănătate” ca materie opțională pentru elevii din clasele I-XII. Cursurile disponibile în această programă includ multe subiecte care respectă recomandările internaționale ale ONU privind educația sexuală, oferind informații adecvate vârstei și etapei, bazate pe dovezi științifice, cu privire la o gamă completă de subiecte legate de sexualitate. Natura lor opțională permite însă profesorilor să evite predarea anumitor subiecte pe care le-ar considera inadecvate sau controversate, cum ar fi sexualitatea și avortul. Ratele de participare au fost constant scăzute de-a lungul anilor, ceea ce, potrivit activiștilor, se datorează eșecului Ministerului Educației de a implementa în mod corespunzător educația pentru sănătate, combinat cu efectul mișcării împotriva drepturilor.

Din cauza deficitului de servicii educaționale pentru sănătatea sexuală și reproductivă adaptate tinerilor, adolescenții care nu au acces la sănătate sexuală și reproductivă în școli întâmpină dificultăți în a căuta informații direct de la profesioniști din domeniul sănătății și apelează, în schimb, la internet. Acest lucru îi obligă să navigheze abundența de resurse online pentru a găsi informații corecte, ceea ce poate ridica dificultăți pentru adolescenți. România are una dintre cele mai ridicate rate ale nașterilor în rândul adolescentelor dintre statele membre ale Uniunii Europene. Lipsa accesului la informații privind sănătatea sexuală și reproductivă, inclusiv prin intermediul ESC, contribuie la ratele de sarcină la adolescente prin privarea tinerilor de informații care i-ar putea ajuta să facă alegeri în cunoștință de cauză cu privire la sănătatea lor.

În calitate de stat parte la Pactul Internațional privind Drepturile Economice, Sociale și Culturale (ICESCR), România are obligația legală de a respecta, proteja și garanta dreptul de a obține cel mai înalt standard posibil de sănătate fizică și mintală.

Comitetul pentru Drepturile Economice, Sociale și Culturale (CESCR), care oferă statelor părți interpretări cu valoare de autoritate cu privire la obligațiile consacrate în ICESCR, a explicat în comentariul său general nr. 14 că obligațiile guvernelor privind dreptul la sănătate includ datoria de a asigura accesul la resursele de sănătate fără discriminare, în special pentru cele mai marginalizate segmente ale populației, și fără bariere financiare. Statele părți trebuie, de asemenea, să asigure „dreptul de a căuta, primi și transmite informații și idei privind problemele de sănătate.” CESCR a mai explicat că „furnizorilor de servicii de sănătate private ar trebui să le fie interzis să refuze accesul la servicii, tratamente sau informații accesibile și adecvate” și că „atunci când practicienii din domeniul sănătății sunt autorizați să invoce obiecția de conștiință pentru a refuza furnizarea unor servicii de sănătate sexuală și reproductivă, inclusiv avort, aceștia ar trebui să redirecționeze femeile sau fetele care solicită astfel de servicii către un alt practician, aflat la o distanță geografică rezonabilă, care este dispus să furnizeze astfel de servicii.”

România are obligații în domeniul drepturilor omului de a asigura accesul la avort sigur, contracepție și educație sexuală comprehensivă (ESC)

Accesul la serviciile de avort este un element necesar pentru beneficierea de dreptul la sănătate și de alte drepturi ale omului și exercitarea acestora, iar România ar trebui să ia toate măsurile necesare pentru a se asigura că femeile și fetele au acces liber și în cunoștință de cauză la servicii de avort sigure și legale. În consecință, autoritățile române ar trebui să revizuiască și să modifice legislația relevantă pentru a se asigura că procedurile juridice și instituționale nemonitorizate și nereglementate din sistemele de sănătate și educație nu împiedică drepturile femeilor și fetelor, inclusiv dreptul la accesul legal la avort, contracepție și ESC. Acestea ar trebui să ia măsuri concrete pentru a face ca serviciile de sănătate sexuală și reproductivă și informațiile referitoare la acestea să fie disponibile pe scară largă și la prețuri accesibile, astfel încât femeile și fetele să poată dispune de propria capacitate de acțiune și să ia decizii în cunoștință de cauză cu privire la sănătatea lor.  
 

Glosar

Amenoree: Absența menstruației.^[1]

Avort la cerere: Avort efectuat într-o limită gestațională definită legal, la cererea unei femei sau fete însărcinate, care nu necesită ca medicii sau alți profesioniști să ateste sau să certifice existența unui anumit motiv sau a unei justificări pentru avort.^[2]

Avort medicamentos: Utilizarea agenților farmacologici pentru a întrerupe sarcina. Se mai numește și „avort medical.”^[3]

Avort nesigur: O procedură de întrerupere a unei sarcini „efectuată fie de persoane care nu dispun de competențele necesare, fie într-un mediu care nu respectă standardele medicale minime, fie ambele.”^[4]

Avort terapeutic: Un avort provocat în urma unui diagnostic de necesitate medicală.^[5] 

Cisgen: Termen care denumește sau se referă la o persoană a cărei identitate personală și de gen corespunde cu sexul care i-a fost atribuit la naștere.

Consimțământ: În contextul relațiilor sexuale, consimțământul este un acord între participanți de a se angaja în activități sexuale. Consimțământul trebuie să fie comunicat în mod clar și liber.

Educație sexuală comprehensivă (ESC): Un curriculum adecvat vârstei și dezvoltării, științific corect și bazat pe dovezi, care cuprinde „aspectele cognitive, emoționale, fizice și sociale ale sexualității.”^[6] Scopul acestuia este de a echipa copiii și tinerii cu cunoștințe, abilități, atitudini și valori care să le permită: să își conștientizeze și să își asume responsabilitatea pentru propria sănătate, bunăstare și demnitate; să dezvolte relații sociale și sexuale respectuoase; să ia în considerare modul în care alegerile lor afectează propria bunăstare și pe a altora; să înțeleagă și să asigure protecția drepturilor lor pe parcursul întregii vieți.”^[7]

Heterosexual: Orientare sexuală a unei persoane a cărei principală atracție sexuală și romantică este față de persoane de sex diferit.

Intersecțional: Se referă la natura interconectată a categoriilor sociale, cum ar fi rasa, clasa și genul, așa cum se aplică unui individ sau unui grup, considerate ca formând sisteme suprapuse și interdependente de discriminare sau dezavantaj.

LBT (femei și fete): Acronim pentru „lesbiene, bisexuale și transgender”.

Obiecție de conștiință: În domeniul sănătății reproductive, acest termen se referă la refuzul profesioniștilor din domeniul sănătății de a furniza anumite servicii, cum ar fi avortul legal și contracepția, „pe baza obiecțiilor religioase, morale sau filosofice.”^[8]

Relații de putere: În interacțiunea interpersonală, statutul, puterea și/sau dominația relativă a participanților se reflectă în măsura în care așteptările și comportamentele sunt reciproce și, în consecință, în stilul comunicativ. Relațiile de putere reprezintă o dimensiune esențială a comunicării interpersonale.

Sănătate relațională: Reprezintă procesul de a stabili și menține relații semnificative cu sinele, cu alte persoane, grupuri și comunități, dezvoltându-se prin interacțiunile și conexiunile cu ceilalți. Existența unei comunități fundamentate pe relații de susținere poate contribui la crearea unor sentimente de mulțumire și de siguranță.

Transgender (și „trans”): Denumește sau se referă la persoanele al căror sex atribuit la naștere diferă de identitatea lor de gen.
 

Recomandări

Către Parlamentul României

• Dezincriminarea completă a avortului și protejarea prin lege a dreptului de acces la avort la cerere.

• Garantarea accesului la avorturi sigure și legale la cerere, prin promovarea disponibilității acestor servicii și eliminarea barierelor discriminatorii, financiare și informaționale de acces, inclusiv prin:

  • Dezvoltarea și implementarea unor linii directoare clare pentru obiecția de conștiință în mediul medical, pentru a asigura că aceasta nu împiedică accesul la serviciile de avort. Aceste linii directoare ar trebui să fie în concordanță cu obligațiile României privind drepturile omului și să clarifice faptul că obiecția de conștiință poate fi invocată doar de persoane fizice, nu de instituții, și trebuie gestionată într-un mod care să nu creeze o barieră pentru pacient în accesarea serviciilor medicale, inclusiv prin cerința ca femeile sau fetele care solicită astfel de servicii să fie redirecționate către un alt practician aflat într-o rază geografică rezonabilă, dispus și capabil să ofere astfel de servicii într-un termen rezonabil.
  • Adoptarea sau modificarea legislației pentru a se asigura că spitalele publice furnizează avorturi la cerere și nu pot suspenda serviciile de avort. Aceasta ar trebui să includă prevenirea utilizării de către spitalele publice a articolului 206 din Legea 95/2006 ca justificare pentru a nu furniza avorturi la cerere și adoptarea unor cerințe obligatorii pentru spitalele publice de a avea personal disponibil, dispus și calificat pentru a efectua avorturi la cerere în timp util.
  • Eliminarea cerinței de consimțământ al părinților sau al tutorelui legal, astfel încât toate persoanele sub 18 ani să poată accesa servicii de sănătate sexuală și reproductivă, inclusiv avort la cerere și contracepție, fără a fi necesar să implice un părinte sau un tutore, în conformitate cu recomandările Comitetului ONU pentru Drepturile Copilului.

• Asigurarea alocării adecvate de resurse pentru implementarea completă a Strategiei Naționale de Sănătate pentru 2023-2030, în ceea ce privește sănătatea și drepturile sexuale și reproductive, acordând o atenție deosebită nevoilor persoanelor din comunități rurale sau marginalizate, inclusiv a persoanelor de etnie romă și a celor care trăiesc în condiții de sărăcie sau riscă să ajungă în această situație, inclusiv prin:

  • Obiectivul specific nr. 1.4 privind diminuarea inechităților în ceea ce privește accesul la servicii;

  • Obiectivul specific nr. 2.1 privind educația pentru sănătate; și

  • Obiectivul general nr. 4 privind îmbunătățirea disponibilității și accesibilității la servicii și tehnologii de sănătate în timp util și eficiente din punct de vedere al costurilor pentru persoanele din comunitățile rurale sau marginalizate, inclusiv persoanele de etnie romă și persoanele care trăiesc în sărăcie sau sunt expuse riscului de sărăcie.

Către Ministerul Sănătății

• Implementarea de urgență a Strategiei Naționale de Sănătate pentru perioada 2023-2030, inclusiv:

  • Obiectivul specific nr. 1.4 privind diminuarea inechităților în ceea ce privește accesul la serviciile de asistență medicală;

  • Obiectivul specific nr. 2.1 privind promovarea educației pentru sănătate;

  • Obiectivul general nr. 4 privind îmbunătățirea disponibilității și accesibilității în timp util ale serviciilor și tehnologiilor de sănătate eficiente din punct de vedere al costurilor pentru persoanele din comunitățile rurale sau marginalizate, inclusiv persoanele de etnie romă și persoanele care trăiesc în sărăcie sau sunt expuse riscului de sărăcie; și

  • Coordonarea cu Ministerul Educației pentru a atinge obiectivul Strategiei de a face din educația pentru sănătate o materie școlară obligatorie până în 2030. 

• Garantarea accesului universal și echitabil la serviciile și produsele de sănătate sexuală și reproductivă prin eliminarea obstacolelor din calea accesului și prin asigurarea punerii în aplicare deplină a legilor și politicilor relevante, inclusiv prin adoptarea sau propunerea de modificare a legislației relevante pentru:

  • Reglementarea folosirii obiecțiilor de conștiință de către furnizorii de servicii medicale, inclusiv instituirea unui mecanism de monitorizare și supraveghere pentru a se asigura că invocarea obiecției de conștiință nu împiedică accesul la avorturi legale la cerere în instituțiile publice de sănătate. Acest mecanism ar trebui să includă linii directoare clare privind trimiterea în timp util a femeilor și fetelor care solicită acest serviciu la un alt practician aflat la o distanță geografică rezonabilă.

  • Extinderea acoperirii Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), asigurându-se accesul echitabil la asistență medicală reproductivă pentru toate femeile și fetele, indiferent de venit.

  • Dezvoltarea unui sistem informațional centralizat care să furnizeze informații clare și accesibile, în conformitate cu liniile directoare naționale și internaționale, privind disponibilitatea serviciilor legale de avort în instituțiile de sănătate publice și private.

  • Asigurarea accesului la furnizarea gratuită și/sau subvenționată de contraceptive la un nivel suficient pentru a răspunde pe deplin nevoilor, inclusiv prin alocarea adecvată de fonduri pentru Strategia Națională de Sănătate și Subprogramul privind Sănătatea Femeilor.

  • Colaborarea cu Ministerul Educației, universitățile de medicină și organizațiile societății civile în vederea elaborării și punerii în aplicare a unei campanii de educație publică, în formate accesibile și ușor de înțeles, pentru a combate dezinformarea cu privire la problemele de sănătate sexuală și reproductivă, inclusiv avortul, contracepția și educația sexuală comprehensivă (ESC).

  • Elaborarea și punerea în aplicare de măsuri, în colaborare cu universitățile de medicină și organizațiile societății civile, pentru a combate răspândirea de informații eronate de către organizații neguvernamentale (ONG-uri) și grupuri religioase cu privire la avort și contracepție în spitale, inclusiv instituirea unui mecanism de supraveghere pentru a se asigura că activitățile și informațiile ONG-urilor și grupurilor religioase sunt bazate pe dovezi și în concordanță cu legile și liniile directoare internaționale și naționale privind sănătatea sexuală și reproductivă.

  • Coordonarea cu Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate (ANMCS) în vederea elaborării de standarde și criterii de evaluare a calității furnizării de servicii complete de avort în toate spitalele publice și serviciile de asistență medicală ambulatorie.

  • Garantarea faptului că toți managerii de spitale, profesioniștii din domeniul sănătății și personalul sistemului de sănătate beneficiază de formare periodică și obligatorie (cel puțin anuală) cu privire la legile, reglementările, îndrumările tehnice și procedurile relevante privind avortul legal și alte servicii de sănătate sexuală și reproductivă.

  • Garantarea faptului că toți obstetricienii-ginecologi beneficiază de formare obligatorie privind procedurile de avort în contextul unui stadiu de rezidențiat complet și prin educație medicală continuă (cel puțin o dată la doi ani).

  • Garantarea că toți furnizorii de asistență medicală cunosc, înțeleg și pun în aplicare articolul 661 litera (b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, care garantează accesul adolescenților de peste 16 ani la asistență medicală sexuală și reproductivă fără consimțământul părinților sau al tutorelui.

  • Luarea de măsuri pentru a se asigura că asistența medicală sexuală și reproductivă furnizată este adaptată adolescenților, confidențială, ne-stigmatizantă.

  • Colectarea, analizarea și raportarea în mod sistematic de date și informații privind accesul la avorturi legale și furnizarea acestora, disponibilitatea contraceptivelor și formarea profesioniștilor din domeniul sănătății.

  • Includerea moașelor în Legea 95/2006 ca profesioniști din domeniul medical care furnizează servicii și îngrijiri de sănătate sexuală și reproductivă rambursate și extinderea competenței de a furniza avort medicamentos și la alți profesioniști din domeniul medical, inclusiv moașe, medici de familie, medici școlari, medici de planificare familială, în conformitate cu liniile directoare ale Organizației Mondiale a Sănătății privind prestarea serviciilor de avort emise în 2022.

Către Ministerul Educației

• Garantarea că școlile oferă ESC incluzivă, adecvată vârstei și stadiului, accesibilă, corectă din punct de vedere științific și nediscriminatorie prin:

  • Aderarea la liniile directoare tehnice internaționale bazate pe dovezi privind ESC.

  • Reintroducerea cerinței ca toate școlile să ofere educație pentru sănătate cu o componentă de ESC pentru elevii din toate clasele și de toate vârstele, fără a fi necesar consimțământul părinților sau al tutorilor legali.

  • Implicarea activă a tinerilor, în toate formele lor de diversitate, și a organizațiilor societății civile care se ocupă de educația privind sănătatea sexuală, drepturile femeilor, drepturile copiilor, drepturile LGBT, drepturile romilor, drepturile persoanelor cu handicap și egalitatea de gen pentru a revizui componenta de educație privind sănătatea sexuală din programa de învățământ în domeniul sănătății și pentru a se asigura că aceasta este cuprinzătoare, incluzivă, adecvată vârstei, nediscriminatorie și disponibilă în formate ușor de înțeles.

  • Dezvoltarea și implementarea unui program de formare, inclusiv privind egalitatea de gen, pentru cadrele didactice din domeniul educației pentru sănătate, în colaborare cu organizațiile societății civile menționate anterior.

  • Înființarea unui mecanism național de reglementare, monitorizare și raportare a datelor privind implementarea curriculumului de educație pentru sănătate, inclusiv ESC, și de prevenire a răspândirii informațiilor eronate și dezinformării cu privire la sănătatea sexuală și reproductivă în școlile din România.

Către Societatea Română de Obstetrică și Ginecologie

• Elaborarea și punerea în aplicare a unui program la nivel național pentru educarea tuturor obstetricienilor și ginecologilor cu privire la liniile directoare ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) privind îngrijirea avorturilor și la legislația și la prevederile naționale relevante privind furnizarea de servicii de avort, inclusiv:

  • termenul legal pentru avorturile la cerere (14 săptămâni de sarcină);

  • intervalul de timp recomandat pentru avortul medicamentos (12 săptămâni de amenoree);

  • vârsta legală la care adolescenții pot beneficia de asistență medicală sexuală și reproductivă fără consimțământul părinților sau al tutorelui legal (16 ani); și

  • faptul că adolescenții sub 16 ani pot primi îngrijiri de sănătate sexuală și reproductivă cu acordul părinților sau al tutorelui legal; și

  • obligația prevăzută de Codul de Deontologie Medicală al Colegiului Medicilor din România pentru medicii care invocă obiecția de conștiință de a îndruma pacienții către alte unități medicale sau practicieni care pot furniza serviciul respectiv.

Către Comitetul European pentru Drepturi Sociale al Consiliului Europei

• Continuarea solicitării către România să prezinte informații privind accesul la contracepția modernă și la avortul legal, inclusiv privind măsurile și acțiunile întreprinse pentru a se asigura că obiecțiile de conștiință ale furnizorilor de servicii medicale nu împiedică accesul.

• Solicitarea de informații cu privire la represaliile împotriva furnizorilor de servicii de avort și a activiștilor societății civile care militează pentru drepturile în materie de sănătate sexuală și reproductivă.

Către Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei

• Condamnarea publică a răspândirii de informații eronate de către organizațiile împotriva drepturilor care stigmatizează și obstrucționează accesul la servicii legale de avort în România, precum și în alte state membre, încălcând astfel drepturile la sănătate sexuală și reproductivă ale femeilor și fetelor.

• Solicitarea implementării de către România a Rezoluției 2439 (2022), care include măsuri de combatere a răspândirii dezinformării și a obstrucționării avortului legal de către organizațiile împotriva drepturilor și măsuri de asigurare a disponibilității informațiilor bazate pe dovezi privind avortul prin campanii de informare și ESC.

• Solicitarea implementării de către România a Rezoluției 2331 (2020), care include măsuri de introducere a metodelor contraceptive în sistemul național de asigurări de sănătate și introducerea ESC.

Către Comisia Europeană

• Condamnarea publică a măsurilor retrograde luate de România, precum și de alte state membre ale Uniunii Europene, care încalcă drepturile femeilor și fetelor la sănătate sexuală și reproductivă.

• Îmbunătățirea accesului la serviciile de avort în România prin furnizarea de fonduri pentru serviciile de avort.

• Solicitarea și asistarea statelor membre în dezvoltarea unui mecanism care să faciliteze accesul la serviciile de avort pentru persoanele care trăiesc în țările UE în care accesul este limitat sau blocat, inclusiv România.

Către Parlamentul European

• Solicitarea ca România să își îndeplinească obligațiile sale internaționale și regionale în domeniul drepturilor omului, anume de a respecta, proteja și asigura realizarea drepturilor sexuale și reproductive, inclusiv drepturile la avort, contracepție, planificare familială și ESC.

• Condamnarea publică a tuturor formelor de amenințare, intimidare și hărțuire îndreptate împotriva organizațiilor societății civile și activiștilor din România care lucrează pentru combaterea dezinformării privind avortul și pentru promovarea drepturilor femeilor și fetelor în domeniul sănătății sexuale și reproductive.

• Asigurarea că bugetul Uniunii Europene acordă prioritate drepturilor în domeniul sănătății sexuale și reproductive și include finanțare special alocată pentru garantarea accesului la avort pentru toate femeile, fetele și persoanele însărcinate, inclusiv adolescenții, ce locuiesc în state membre, inclusiv România, unde accesul la avort este limitat.

Către Comisia pentru Drepturile Femeii și Egalitate de Gen a Parlamentului European

• Recomandarea unor măsuri pentru prevenirea oricărei regresii suplimentare a drepturilor femeilor și fetelor în domeniul sănătății și reproducerii.

• Continuarea condamnării publice a măsurilor retrograde privind drepturile în domeniul sănătății sexuale și reproductive, precum și a răspândirii dezinformării despre avort și contracepție de către organizațiile anti-drepturi din România și din alte state membre ale UE.

Către Comitetul ONU pentru Eliminarea Discriminării împotriva Femeilor

• Solicitarea ca România să implementeze recomandările incluse în observațiile finale din 2017, inclusiv cele privind drepturile în domeniul sănătății și reproducerii, în special avortul, contracepția și ESC.

• Efectuarea unei vizite de țară pentru a investiga accesul femeilor și fetelor la servicii de sănătate sexuală și reproductivă, în special avort și contracepție, precum și accesul elevilor la ESC.

Către Raportorul Special al ONU privind Dreptul la Sănătate

• Efectuarea unei vizite de țară pentru a investiga accesul femeilor și fetelor la servicii de sănătate sexuală și reproductivă, în special avort și contracepție, precum și accesul tinerilor la ESC.

Către Grupul de Lucru al ONU privind Discriminarea împotriva Femeilor și Fetelor

• Solicitarea ca România să implementeze recomandările făcute în urma vizitei din 2020, inclusiv cele referitoare la drepturile în domeniul sănătății sexuale și reproductive, în special în ceea ce privește avortul, monitorizarea și reglementarea obiecției de conștiință, contracepția și ESC.

• Solicitarea permisiunii din partea României pentru a efectua o vizită de follow-up cu scopul de a evalua gradul de implementare a recomandărilor formulate după vizita din 2020.

Metodologie

Acest raport se bazează pe interviuri realizate în persoană și prin intermediul videoconferințelor de către Human Rights Watch în perioada decembrie 2022 – mai 2023. Persoanele intervievate se aflau în Brașov, București, Hunedoara, Iași, Suceava și Timișoara.

Human Rights Watch a intervievat 31 de activiști, jurnaliști și experți care lucrează în domeniul drepturilor femeilor și fetelor din România, inclusiv în ceea ce privește drepturile la sănătate sexuală și reproductivă, educația sexuală, violența sexuală și bazată pe gen, drepturile persoanelor lesbiene, gay, bisexuale și transgender (LGBT) și drepturile persoanelor de etnie romă. De asemenea, Human Rights Watch a intervievat 27 de furnizori de servicii medicale și experți din România, printre care medici, un medic rezident, manageri de spitale și clinici, asistenți medicali comunitari, studenți la medicină și un lector de drept medical. Am intervievat șase femei în legătură cu experiențele avute din anul 1995 până în prezent cu privire la accesarea serviciilor de sănătate sexuală și reproductivă, inclusiv avortul la cerere și centrele pentru criza de sarcină. Cu unii dintre respondenți au fost realizate mai multe interviuri pentru actualizări sau clarificări.

În plus, Human Rights Watch a contactat 11 organizații anti-avort din România: fondatorii a patru dintre aceste organizații au acceptat să discute cu noi, în timp ce șapte au refuzat. Am intervievat, de asemenea, un arhiepiscop și doi preoți ai Bisericii Ortodoxe Române, precum și un preot al Bisericii Greco-Catolice, implicați în furnizarea de servicii sociale și/sau consiliere pentru femei și fete, fie prin intermediul unor organizații caritabile pe care le-au înființat, fie în cadrul activității lor în spitale publice. Human Rights Watch a contactat și trei organizații anti-avort din Statele Unite, însă, la momentul redactării raportului, acestea nu răspunseseră.

De asemenea, am purtat discuții cu mai mulți oficiali guvernamentali la nivel național și local. Am intervievat trei reprezentanți ai Ministerului Sănătății și patru reprezentanți ai Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (ANES). Totodată, am discutat cu patru reprezentanți ai partidului politic Reper, inclusiv trei membri ai Parlamentului și un consilier juridic. La nivel local, am dialogat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) și Inspectoratul Școlar Județean din Brașov, precum și cu Direcția de Sănătate Publică din Iași. Am trimis solicitări oficiale Ministerului Sănătății, Ministerului Educației, Ministerului Muncii și Protecției Sociale și Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, însă nu am primit răspunsuri.

Având în vedere politizarea acestor subiecte în România și contextul politic în schimbare, anumite nume și detalii identificabile au fost omise la cererea unor respondenți pentru a proteja confidențialitatea și siguranța acestora.

Cercetătorii Human Rights Watch au explicat tuturor persoanelor intervievate scopul cercetării și al interviurilor, modul în care informațiile vor fi utilizate și le-au oferit posibilitatea anonimatului în orice material scris. În cazurile în care raportul utilizează nume și detalii identificabile, respondenții și-au exprimat consimțământul informat. De asemenea, cercetătorii au explicat că respondenții puteau întrerupe sau opri interviul în orice moment ori puteau refuza să răspundă la anumite întrebări. Toate persoanele intervievate și-au dat consimțământul verbal pentru participarea la interviuri.

Interviurile au fost realizate în limba engleză sau în limba română, cu interpretare în engleză. Majoritatea au fost desfășurate individual, însă unele au avut loc în grup, cu mai mulți reprezentanți ai unei organizații sau grup. Interviurile în persoană s-au desfășurat în birourile unor organizații sau instituții sau în spații publice, precum cafenele, alese de intervievați. Nu s-au oferit compensații financiare participanților la interviuri.

În cele din urmă, având în vedere că această cercetare documentează experiențele femeilor și fetelor care s-au identificat ca fiind heterosexuale, cisgen și non-rome, ea nu reflectă în mod exhaustiv experiențele intersecționale ale unor grupuri specifice care sunt, de asemenea, afectate, cum ar fi femeile și fetele LBT, rome sau migrante. Aceste experiențe intersecționale sunt esențiale pentru o înțelegere completă a problematicii analizate. Doi activiști romi ne-au relatat că rasismul este o problemă sistemică în furnizarea serviciilor medicale pentru femeile și fetele de etnie romă; cu toate acestea, în cadrul acestei cercetări, nu am reușit să identificăm persoane de etnie romă pe care să le intervievăm.
 

I. Context

Interdicția avortului în România (reglementată prin Decretul nr. 770 din 1 octombrie 1966), criticată pe scară largă și care a provocat suferința sau chiar moartea a zeci de mii de femei și fete, a încetat în 1989, iar în anii care au urmat țara s-a bucurat de o perioadă în care drepturile reproductive au fost mai bine respectate.^[9] Totuși, în ultimii ani, accesul la servicii cheie de sănătate sexuală și reproductivă, precum avortul, contracepția și educația sexuală, este în declin constant în România, declin parțial alimentat de o mișcare transnațională anti-drepturi care subminează drepturile femeilor și fetelor. Acest lucru a determinat unele femei și fete să se îndrepte către ceea ce sunt denumite servicii pentru „criză de sarcină”, în general modelate după centrele anti-avort de dreapta din Statele Unite, care oferă informații despre sarcină, dar caută în mod activ să împiedice femeile și fetele însărcinate să facă avort.

Conform datelor din 2022, dintre toate statele membre ale Uniunii Europene, România avea cea mai mare rată de nașteri în rândul adolescentelor cu vârste între 10 și 14 ani și a doua cea mai mare rată de nașteri în rândul adolescentelor cu vârste între 15 și 19 ani.^[10]

Cadrul legal al avortului, al contracepției și al educației sexuale

Cadrul legal al României în ceea ce privește avortul, contracepția și educația sexuală are un impact asupra accesului la aceste servicii.

Avortul

Codul Penal al României prevede că persoanele care efectuează avorturi la cerere atunci când sarcina depășește 14 săptămâni sunt pasibile de amendă, închisoare până la 3 ani și interdicția exercitării anumitor drepturi.[11] De asemenea, medicii pot fi supuși unei interdicții de a-și exercita profesia.[12] Cu toate acestea, legea prevede și că întreruperea cursului sarcinii de medicii specializați în obstetrică-ginecologie „pentru scopuri terapeutice” până la 24 de săptămâni de sarcină sau, dacă este necesar, chiar mai târziu, „în interesul mamei sau al fătului”, nu constituie infracțiune.[13] Deși Codul Penal nu definește „scopurile terapeutice,” Legea privind drepturile pacientului din România stipulează că dreptul femeii la viață prevalează „dacă sarcina reprezintă un factor de risc major și imediat” pentru viața sa.[14] Conform Codului Penal, o „femeie însărcinată” nu poate fi pedepsită pentru întreruperea sarcinii.[15]

În concordanță cu recomandările Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Societatea Română de Obstetrică și Ginecologie recomandă avortul medicamentos până la 12 săptămâni de amenoree.^[16] Medicamentele recomandate de OMS pentru avortul medicamentos sunt disponibile în România, deși accesul femeilor și fetelor depinde de locația acestora sau de cunoștințele medicului despre avortul medicamentos, precum și de situația lor financiară.^[17]

Legea română impune medicilor, stomatologilor, asistentelor medicale și moașelor să accepte pacienți „atunci când lipsa asistenței medicale poate pune în pericol grav și ireversibil sănătatea sau viața pacientului.”^[18] Acești furnizori de servicii de sănătate trebuie, de asemenea, să ofere îngrijiri medicale în instituțiile medicale, conform reglementărilor legale.^[19]

România nu are legislație care să indice faptul că avorturile sunt considerate „asistență medicală” sau un „act medical”, ceea ce ar obliga medicii să le efectueze.^[20] Cu toate acestea, există ghiduri privind situațiile în care medicii pot refuza să efectueze avorturi la cerere. Conform Codului de Deontologie Medicală al Colegiului Medicilor din România, există parametri legali care permit unui medic să refuze prestarea serviciilor medicale care ar „submina independența sa profesională, ar afecta imaginea sa sau valorile morale” sau ar încălca „principiile fundamentale ale practicii profesiei medicale.”^[21] Acest lucru le permite medicilor să refuze servicii pe baza a ceea ce se numește obiecție de conștiință. Deși Codul obligă medicii care invocă obiecția de conștiință să redirecționeze pacienții, un sondaj telefonic din 2024 realizat de Asociația Moașelor Independente a descoperit că 90% dintre spitale și clinici (dintr-un total de 959) au refuzat să ofere trimiteri pentru femeile și fetele care solicitau avort.^[22]

Contracepția

Legea drepturilor pacienților garantează dreptul la metode eficiente și sigure de planificare familială.^[23] Contraceptivele de urgență nu necesită prescripție medicală și sunt disponibile fără rețetă în farmacii.^[24]

Restricția legală pentru adolescenții sub 16 ani

Adolescenții sub 16 ani trebuie să obțină consimțământul părintelui sau al tutorelui legal pentru a accesa servicii de sănătate sexuală și reproductivă care nu sunt urgente, inclusiv contracepție și avort la cerere.^[25] Potrivit unor tineri cu care Human Rights Watch a discutat, această restricție contribuie la reticența lor de a accesa serviciile de sănătate reproductivă.^[26]  

Educația sexuală

În 2001, Ministerul Educației și Ministerul Sănătății din România au semnat un protocol prin care s-a înființat Programul Național de Educație pentru Sănătate.[27] Pe baza cadrului de referință stabilit prin protocol, Ministerul Educației a aprobat în 2004 curriculumul pentru disciplina „educație pentru sănătate” – o disciplină largă și opțională în care sunt incluse diverse subiecte legate de sănătatea sexuală și reproductivă. Curriculumul oferă cadrelor didactice ghiduri privind subiectele considerate adecvate pentru fiecare nivel educațional. Curriculumul cuprinde nouă „teme obligatorii,” dintre care cadrele didactice pot alege „subteme” corespunzătoare vârstei. De exemplu, curriculumul recomandă ca elevii din clasa a VII-a să învețe despre subiecte precum nutriția, sănătatea reproductivă, familia și abuzul de substanțe. Începând cu clasa a VIII-a, curriculumul recomandă aprofundarea unor subiecte precum relațiile sociale, sarcina nedorită și avortul.[28]

Tot în 2004, Parlamentul României a adoptat Legea nr. 272 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, care a inclus o referire specifică la educația sexuală în articolul 46 alin. 3 lit. i, stipulând că instituțiile guvernamentale specializate la toate nivelurile administrative trebuie să implementeze „sistematic” educația sexuală pentru a preveni transmiterea infecțiilor cu transmitere sexuală și sarcinile în rândul minorilor.[29] Acest articol a fost suplimentat în aprilie 2020 printr-o modificare care stipulează că educația sexuală trebuie oferită cel puțin o dată pe semestru în școli.[30]

Actorii anti-drepturi au reacționat.^[31] Parlamentari din Partidul Social Democrat (PSD) și Partidul Național Liberal (PNL) au redactat un amendament care făcea ca disciplina educație sexuală să fie opțională începând cu clasa a VIII-a și impunea obținerea consimțământului părinților sau al reprezentantului legal pentru elevii sub 18 ani. Acest proiect a fost adoptat de Camera Deputaților în iunie 2020 și trimis Președintelui Klaus Iohannis pentru promulgare.^[32] Între timp, peste 50 de ONG-uri care susțin educația sexuală comprehensivă și accesibilă tuturor s-au mobilizat pentru a se opune acestor modificări.[33]

Președintele a depus o contestație de neconstituționalitate, invocând incoerențe procedurale, contestând cerința privind consimțământul părinților și criticând eliminarea obligației de a oferi educație sexuală „o dată pe semestru.”[34] Curtea Constituțională a respins contestația Președintelui în octombrie 2020, argumentând că legislația în continuare prevedea educația sexuală. Luna următoare, Președintele a trimis o solicitare către Curtea Constituțională pentru reexaminare.^[35] Între timp, organizațiile societății civile anti-avort au continuat să facă lobby pentru adoptarea și promulgarea amendamentelor. De exemplu, în februarie 2021, Federația Organizațiilor Ortodoxe Pro Vita din România, un grup umbrelă anti-drepturi care include Asociația Pro Vita București, a publicat o scrisoare deschisă adresată Parlamentului, Președintelui și societății civile, solicitând „promovarea valorilor morale ale castității, abstinenței și iubirii ca bază a activității sexuale.”^[36]

În următorii doi ani, partidele politice au dezbătut adoptarea acestor amendamente regresive la Legea nr. 272 din 2004.^[37] Politicienii de dreapta au contestat și au interpretat greșit expresia „educație sexuală”; unul dintre ei a descris-o drept „masturbare infantilă, ideologie de gen, avorturi în adolescență, într-un cuvânt: sexualizare.”^[38] O membră a Parlamentului, Simina Tulbure, din partea partidului Reper, care a susținut proiectul de lege, a fost amenințată. „Am primit amenințări cu moartea din partea unor grupuri extremiste, ultra-religioase,” a declarat ea. „Grupurile au atacat și pagina de Facebook a familiei mele și le-au trimis mesaje în care spuneau ce fiică rea sunt.”^[39]

În cele din urmă, politicienii care s-au opus ESC au reușit să își impună punctul de vedere: în iunie 2022, Parlamentul a readoptat amendamentele regresive, iar Președintele Iohannis le-a promulgat prin Decretul nr. 927/2022.^[40]

Deși curriculumul de educație pentru sănătate, în ansamblu, conține informații esențiale, profesorii pot selecta doar anumite sub-teme desemnate ca fiind adecvate pentru vârsta elevilor și pot preda doar o parte dintre acestea.^[41] Acest lucru le permite să evite subiecte după bunul plac, cum ar fi avortul și orientarea sexuală.^[42] Deși amendamentele din iunie 2022 nu au modificat conținutul curriculumului de educație pentru sănătate, organizațiile societății civile și-au exprimat îngrijorarea că eliminarea termenului „educație sexuală” poate, în practică, să încurajeze profesorii să limiteze secțiunile din curriculum pe care aleg să le predea doar la igiena personală, excluzând aspecte esențiale pentru tineri, „cum ar fi sănătatea relațională, consimțământul, relațiile de putere sau egalitatea de gen.”^[43]

Membrii Comitetului Permanent pentru Sănătate Sexuală și Reproductivă, inclusiv HIV/SIDA (SCORA), o asociație a studenților la medicină cu filiale în diverse provincii, pe care unele școli publice le-au contractat pentru a furniza educație pentru sănătate, au afirmat că unii directori de școli au fost reticenți în a permite includerea unor subiecte precum avortul și contracepția. Responsabila locală pentru sănătate reproductivă a filialei SCORA din Brașov a declarat că a contactat cel puțin opt școli publice pentru a încheia un contract pentru predarea sănătății sexuale și reproductive elevilor din clasele a IX-a și a XII-a, dar a întâmpinat dificultăți:

O școală a refuzat inițial și a fost nevoie de trei luni de convingere pentru a obține un contract cu ei… La început, nu am menționat despre ce subiect voiam să predăm. Când școala a aflat că era vorba despre sănătate sexuală și reproductivă, nu au vrut să mă lase să intru.[44]

Toți cei 10 adolescenți și tineri din patru județe intervievați de Human Rights Watch au declarat că educația lor pentru sănătate s-a limitat la lecții despre anatomia de bază.^[45] În 2021, Ministerul Educației a raportat că doar 7% dintre elevii din România au participat la cursuri de educație pentru sănătate.[46] Potrivit unei voluntare: „Există un văl de invizibilitate în jurul fetelor. Nu ar trebui să discuți lucruri precum sănătatea lor sexuală.”^[47] 

Reacția mișcării anti-drepturi

Mișcarea împotriva drepturilor a continuat să modeleze situația avortului, contracepției și educației sexuale. Această mișcare reprezintă o campanie transnațională împotriva progreselor legislative și de politici publice referitoare la drepturile omului, inclusiv egalitatea de gen.^[48] Susținătorii săi au construit alianțe transfrontaliere sub pretextul combaterii așa-numitei „ideologii de gen”, un termen folosit pentru a descrie în mod eronat eforturile de promovare a egalității de gen—printre care cele care susțin drepturile la sănătate sexuală și reproductivă, lupta împotriva violenței de gen și eliminarea discriminării bazate pe orientare sexuală și identitate de gen—ca fiind idei străine care ar amenința valorile și familiile „tradiționale.”^[49]

În România, instituțiile religioase și oficialii guvernamentali au atacat serviciile de sănătate sexuală și reproductivă, educația sexuală și drepturile LGBT. Biserica Ortodoxă Română s-a opus avortului la cerere, contracepției și ESC.^[50] De exemplu, când parlamentul a făcut ca „educația sexuală” să fie obligatorie în aprilie 2020, biserica a calificat această măsură drept un „atac asupra inocenței copiilor.”^[51] Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al bisericii, a criticat „ideologia de gen,” descriind-o drept „demolarea progresivă a societății.”^[52] Poziția bisericii este relevantă, având în vedere că 85,3% din populația României era ortodoxă conform datelor din 2021.^[53]

Membri ai bisericilor protestante au participat, de asemenea, la activități anti-drepturi, inclusiv politicieni importanți care și-au exprimat pozițiile anti-avort, anti-ESC și/sau anti-LGBT prin interviuri, postări pe rețelele sociale și prin inițiative legislative. De exemplu, fostul pastor baptist și actual politician Ben-Oni Ardelean a calificat „Raportul Matić” - un raport inovator privind drepturile în materie de sănătate sexuală și reproductivă în Uniunea Europeană - drept „un proiect care promovează ideea că femeia nu trebuie să fie mamă.”^[54] În plus, pastorul penticostal și politicianul Robert Sighiartău, împreună cu politicianul penticostal Titus Corlăţean, au fost autorii amendamentelor regresive din 2022 privind educația sexuală în școli.^[55]

Mai mult, Guvernul a adoptat o poziție anti-drepturi LGBT. În octombrie 2018, Guvernul, cu sprijinul organizațiilor anti-drepturi din SUA, Alliance Defending Freedom și Liberty Counsel, a organizat un referendum nereușit împotriva căsătoriilor între persoane de același sex.^[56] Parlamentul a continuat să încerce să submineze egalitatea de gen, inclusiv prin propunerea legislativă eșuată din 2020 de a interzice „propagarea ideologiei de gen” în instituțiile de învățământ și proiectul de lege din 2022 privind „propaganda anti-LGBT”, care, la momentul redactării acestui text, se află în Camera Deputaților.^[57]

Centrele pentru criza de sarcină (CCS-uri)

Atât grupurile anti-drepturi internaționale, cât și cele românești, care au adesea afilieri religioase, au înființat sau susținut organizații în România care vizează femeile și fetele care trec printr-o „criză de sarcină.” Actorii anti-avort din România definesc „criza de sarcină” ca fiind momentul în care o femeie sau o fată ia în considerare avortul. Unii înțeleg această „criză” ca implicând dificultăți personale, inclusiv în relația cu partenerul, familia sau comunitatea, și/sau probleme financiare sau educaționale.^[58]

„Centrele pentru criza de sarcină” (CCS) din România împrumută adesea metodologia și limbajul centrelor din SUA, țara lor de origine. La fel ca în cazul omologilor lor americani, site-urile CCS-urilor din România nu informează clar vizitatorii că sunt împotriva avortului. În schimb, afișează expresii vagi precum: „Ești însărcinată, speriată și ai nevoie de ajutor?” sau chiar întrebări în mod intenționat înșelătoare, precum „Vrei să faci un avort? Suntem la dispoziția ta!”^[59] În plus, multe CCS-uri din România sunt conectate la organizații anti-avort din SUA și primesc de la acestea instruire, finanțare și alte resurse.^[60] CCS-urile folosesc adesea dezinformarea, manipularea și tactici de intimidare—importate tot din SUA—pentru a împiedica sau descuraja femeile și fetele să întrerupă sarcina.^[61] De exemplu, publicitatea lor poate sugera în mod fals că oferă servicii de avort sau ele pot furniza informații false ori nefondate din punct de vedere medical (cum ar fi ideea că avortul duce la infertilitate).[62]

Cu toate acestea, în unele zone din România, unde serviciile publice de sănătate sunt limitate și accesul dificil din cauza constrângerilor financiare, geografice și structurale, nu există surse disponibile sau accesibile de informații corecte sau sprijin pentru femeile și fetele însărcinate.^[63] Unele unități medicale județene sau municipale ori departamente de servicii sociale au colaborat chiar cu CCS-uri sau le-au promovat serviciile, oferindu-le astfel o mai mare credibilitate și acces în comunități.^[64]
 

II. Disponibilitate și acces la servicii de avort și contracepție

E un întreg paradox. În România, avortul este legal, dar acest drept este de fapt restricționat.

—Diana Oncioiu, jurnalistă, București, 5 decembrie 2022^[65]

Scăderea disponibilității și accesului la avorturile la cerere și la contraceptive are un impact dăunător și încalcă dreptul la sănătate al femeilor și fetelor din România. Serviciile publice de sănătate pentru avorturile la cerere sunt adesea indisponibile sau inaccesibile din diverse motive, afectând toate persoanele care solicită un avort, dar având un impact deosebit de grav asupra unor categorii vulnerabile, cum ar fi fetele sub 18 ani, femeile și fetele sărace sau din mediul rural, precum și femeile și fetele rome, care se confruntă cu bariere suplimentare de acces. Majoritatea activiștilor, jurnaliștilor și experților intervievați de Human Rights Watch au declarat că conservatorismul religios a contribuit la perpetuarea discursurilor anti-avort și la crearea de obstacole pentru femeile și fetele care încearcă să acceseze avorturile la cerere în România.^[66] Lacunele legislative și lipsa de claritate din legile esențiale referitoare la serviciile de sănătate sexuală și reproductivă au afectat, de asemenea, capacitatea și/sau disponibilitatea furnizorilor de servicii medicale de a oferi acces la timp.

Disponibilitate inadecvată a serviciilor de avort în unitățile publice de sănătate

Douăzeci de activiști locali, jurnaliști și experți intervievați de Human Rights Watch au afirmat că accesul la avorturile la cerere este în scădere, ceea ce au atribuit în principal creșterii numărului de spitale publice și de medici care nu mai oferă astfel de servicii.^[67] Pe lângă barierele impuse de deciziile administrative ale spitalelor și de obiecția pe motive de conștiință (ambele influențate de conservatorismul religios), cercetarea realizată de Human Rights Watch a identificat și alți factori cheie care au contribuit la indisponibilitatea acestor servicii, cum ar fi practicile legate sau care pretind a fi legate de restricțiile pandemiei de Covid-19, lipsa spațiului, lipsa acoperirii prin asigurarea de malpraxis și legislația neclară privind avorturile la cerere.

Într-un raport din 2021, ONG-urile locale Centrul FILIA și Centrul Euroregional pentru Inițiative Publice au constatat că, între februarie și mai 2021, doar 59 din cele 137 de spitale publice care au răspuns la sondajul lor ofereau atât avorturi chirurgicale, cât și avorturi medicamentoase la cerere.^[68] Conform direcțiilor de sănătate publică, în 2021, în 11 dintre cele 41 de județe ale țării nu s-a înregistrat niciun avort la cerere în spitalele publice; în 2 dintre aceste 11 județe, nici clinicile private nu au raportat astfel de proceduri.^[69] Aceste date nu includ statisticile privind avorturile medicamentoase, deoarece spitalele și clinicile publice și private nu le înregistrează.^[70]

Dintre cei 16 medici de obstetrică-ginecologie intervievați de Human Rights Watch în orașele Brașov, București, Hunedoara, Iași și Timișoara, 14 au declarat că nu oferă avorturi la cerere în cadrul practicii lor publice și/sau private din motive personale sau din cauza restricțiilor instituționale. Dintre acești 14, 10 nu au eliberat nici rețete pentru avorturi medicamentoase.^[71]

Deciziile administrative ale spitalelor

Unii medici nu efectuează avorturi la cerere din cauza deciziilor administrative ale spitalelor publice.^[72] Potrivit unei investigații jurnalistice din 2019, 30% dintre cele 190 de spitale contactate refuză să ofere avorturi.^[73] Cel puțin două spitale publice au emis declarații oficiale care prevăd deciziile lor administrative de a nu furniza avorturi la cerere, însă majoritatea au luat decizii informale (fără documente oficiale) de a nu oferi acest serviciu.^[74]

Deciziile informale pot fi de lungă durată. Un medic rezident dintr-un spital care interzice avorturile a declarat pentru Human Rights Watch despre politica nescrisă a instituției:

Din câte știu, nu există un protocol scris, dar aceasta este regula nescrisă a spitalului de aproximativ 10 ani. Am aflat acest lucru de la personalul medical care lucra aici de peste 10 ani, dar nimeni nu a putut să îmi spună motivele.^[75]

Deciziile informale și nescrise duc la lipsă de transparență și incertitudine cu privire la furnizarea serviciilor de avort. O doctoriță specializată în planificare familială și-a amintit cum a aflat că spitalul ei a încetat să mai ofere acest serviciu:

Acum zece ani, am primit o pacientă. În timpul examinării, a aflat că este însărcinată, așa că am sunat colegii din departamentul relevant pentru a programa un avort. Mi-au spus că acest serviciu nu mai este efectuat... Am aflat vestea verbal și nu am primit nicio notificare scrisă.^[76]

Această lipsă de claritate face ca accesul la avort să fie mult mai dificil pentru femeile și fetele care au nevoie de acest serviciu, mai ales dacă se apropie de limita legală de 14 săptămâni pentru avortul la cerere. O jurnalistă a explicat cum se poate întâmpla acest lucru:

Poți auzi prin oraș că acest spital nu efectuează avorturi, dar în afară de asta, nu ai de unde să știi sigur. Pur și simplu mergi acolo și descoperi că spitalul nu oferă acest serviciu. Și poate ești în criză de timp și nu ai suficient timp să cauți o altă soluție. Există un interval limitat în care poți face un avort.^[77]

Interferența instituțiilor religioase în deciziile individuale de sănătate

Human Rights Watch a reușit să vorbească cu doi preoți din spitale; biserica unuia dintre acești preoți era chiar pe terenul spitalului. Dan Damaschin, un preot ortodox român a cărui biserică se află în incinta unui spital public din Iași, intercepta femei și fete care căutau să facă un avort pentru a le descuraja.^[78] Într-un interviu acordat unui ziar local asociat cu Biserica Ortodoxă Română, Damaschin a descris cum el și ajutoarele sale încercau să identifice pacientele care treceau prin curtea spitalului și care ar putea intenționa să solicite un avort; acesta a explicat că folosea ajutorul unei voluntare pentru a aborda femeile și a încerca să le convingă să vină la biserică, unde el sau echipa sa le-ar explica „ce înseamnă cu adevărat un avort.”[79] Potrivit unui medic care lucrează la spitalul în cauză și care a dorit să rămână anonim, eforturile lui Damaschin au contribuit, de asemenea, la decizia administrativă informală a spitalului de a nu mai oferi avorturi la cerere, decizie care a fost luată în urmă cu aproximativ 10 ani.^[80]

Obiecția de conștiință a doctorilor

România nu are prevederi legale sau mecanisme pentru a reglementa sau monitoriza obiecția de conștiință.^[81] Obiecția de conștiință nereglementată în sistemul de sănătate creează o lipsă de transparență cu privire la disponibilitatea avorturilor la cerere în unitățile medicale și poate duce la întârzierea arbitrară și adesea dăunătoare sau chiar la împiedicarea accesului la acest serviciu.^[82]

Medicii și alți profesioniști intervievați de Human Rights Watch au avut opinii contradictorii despre obligația legală a doctorilor de a efectua avorturi la cerere. Opt profesioniști din domeniul sănătății intervievați de Human Rights Watch au declarat că medicii au dreptul de a refuza efectuarea unui avort la cerere.^[83] Mirela Buiciuc, specialistă în cadrul Unității de Sănătate a Femeii și Mamei din Ministerul Sănătății, a împărtășit această opinie, afirmând că „clauza de obiecție de conștiință” din Codul de Deontologie Medicală le permite medicilor să refuze atunci când li se solicită să efectueze un avort la cerere.^[84] Melany Pasca, consilier juridic pentru trei parlamentari ai partidului politic Reper, a avut o opinie diferită: „Tehnic, spitalele publice ar trebui să ofere avorturi la cerere, deoarece este un serviciu medical.”^[85] „Legea este o gheață subțire”, a declarat un medic, referindu-se la confuziile din jurul furnizării serviciilor de avort. „Cred că normele privind avortul ar trebui să fie mai precise.”^[86]  

Potrivit unei investigații realizate în 2019 de EUobserver, precum și a mai multor experți intervievați, mulți medici care refuzau să efectueze avorturi nu ofereau recomandări către alți furnizori de servicii medicale.[87] Dintre medicii intervievați de Human Rights Watch care nu efectuau avorturi la cerere, niciunul nu considera că este de datoria lor să direcționeze pacientele către alte instituții sau doctori. Unul dintre aceștia a declarat: „Dacă cineva vrea să facă un avort, va găsi o cale,” atunci când a fost întrebat despre lipsa unei obligații legale de a face trimiteri pentru femeile și fetele care caută un avort la cerere. „Este o problemă fictivă. Există probleme mult mai serioase.”^[88] Doi dintre medicii care au spus că fac trimiteri către alți furnizori nu considerau că acest lucru este impus de vreo lege sau cod etic.^[89] Unul dintre acești doctori a descris acest gest drept „un act de bunătate.”^[90]

Doi manageri de spitale publice au declarat că spitalele lor nu țin o evidență a medicilor care refuză să efectueze avorturi la cerere.^[91]

Influența conservatorismului religios

Religia joacă un rol semnificativ în obiecția de conștiință a medicilor. Potrivit unei cercetări realizate în 2020 de Centrul FILIA, o organizație feministă din București, 51 dintre cele 137 de spitale care au răspuns la solicitarea sa au menționat „motive religioase” ca principalul argument pentru care medicii refuză să efectueze avorturi la cerere.^[92] 

Această influență religioasă a fost reflectată și în unele dintre interviurile realizate de Human Rights Watch.^[93] O doctoriță din București a declarat că refuzul de a face avort în rândul medicilor este, parțial, o „problemă religioasă”; ea a oferit ca exemplu faptul că singurii doi colegi care efectuau avorturi la cerere în spitalul public unde lucra nu erau creștini. Aceasta a spus că a direcționat pacientele care solicitau un avort către acei colegi, deoarece ea nu efectuează astfel de intervenții. De asemenea, aceasta era de părere că medicii exercită presiuni unii asupra altora pentru a nu efectua avorturi.^[94]

O altă doctoriță, din Timișoara, a afirmat că își convingea pacientele să nu facă avort, deoarece crede că Dumnezeu decide numărul de sarcini și copii. Când o femeie însărcinată (care avea deja un fiu) se simțea rău și dorea să avorteze, această doctoriță a spus că a oprit-o din a lua această decizie spunându-i: „Ucide copilul pe care îl ai deja acasă. Care este diferența?”^[95]

Impactul perpetuu al restricțiilor Covid-19 asupra disponibilității serviciilor de avort

Când Guvernul a declarat stare de urgență din cauza pandemiei de Covid-19 în martie 2020, unele spitale publice au fost desemnate „spitale Covid”. Acestea au devenit responsabile pentru pacienții infectați cu Covid-19 și au suspendat oficial o gamă largă de alte servicii, inclusiv avorturi la cerere.^[96]

În aprilie 2020, Ministerul Sănătății a emis o scrisoare circulară recomandând ca spitalele să reînceapă furnizarea de avorturi la cerere și avorturi medicamentoase, conform legii naționale.^[97] Cu toate acestea, procesul de reintroducere a avorturilor la cerere a fost lent, în parte deoarece circulara „a fost aparent un subiect de liberă interpretare de către instituțiile de sănătate”, multe dintre acestea nerespectând-o.^[98] „Drepturile femeilor în timpul pandemiei au fost subminate”, a declarat un doctor.^[99]

Scuze controversate pentru neacordarea serviciilor de avort

„Spitalele Covid” și alte spitale publice au invocat Legea nr. 95/2006 privind reforma în sănătate—care stipulează că un spital public poate opri efectuarea unui act medical dacă nu dispune de personal suficient sau de servicii administrative necesare pentru realizarea acelui act—pentru a justifica legal lipsa de oferire sau de reintroducere a avorturilor la cerere.^[100]

De exemplu, Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie „Elena Doamna” din Iași a devenit „spital Covid” în martie 2020, suspendând avorturile la cerere și majoritatea serviciilor non-urgente. Până în 2024, toate serviciile, cu excepția avorturilor la cerere, au fost reintroduse.^[101] Un doctor a spus că spitalul a explicat eșecul de a reintroduce procedurile de avort la cerere invocând „lipsa de spațiu.”^[102]

Maternitatea Odobescu din Timișoara, care suspendase avorturile la cerere din aprilie 2020 din cauza Covid-19, a invocat, de asemenea, lipsa de spațiu pentru a justifica de ce nu au reintrodus procedurile de avort la cerere.^[103]

Nu toate afirmațiile legate de spațiu aveau legătură cu pandemia. Human Rights Watch a constatat că un spital, Spitalul Clinic de Obstetrică Ginecologie "Dr. I.A. Sbârcea", a oprit oferirea procedurilor de avort la cerere încă din 2015 din cauza lucrărilor de construcție, care au redus numărul de săli de operație funcționale la jumătate. Medicii de la acest spital, precum și din alte spitale publice, au spus că nu pot efectua avorturi la cerere fără o sală de operație separată.^[104] „Aceasta este singura modalitate prin care spitalele pot restricționa [legal] serviciile,” a explicat un lector de drept medical. „Nu pot face acest lucru spunând medicilor să efectueze sau nu un act medical, dar medicul nu poate efectua tratamente fără resursele corespunzătoare furnizate de spital.”^[105] 

„Nu este normal să nu existe loc într-un județ, să nu existe un spital județean care să ofere avorturi. Aceasta este responsabilitatea Ministerului Sănătății,” a spus Radu Vlădăreanu, vicepreședinte al Societății Române de Obstetrică și Ginecologie la acel moment. „În timpul pandemiei, spitalele au restricționat intervențiile inutile, dar avorturile sunt o urgență din cauza termenului-limită.” El a mai spus că nu există un motiv medical pentru ca spitalele să solicite o sală de operație separată pentru procedurile de avort la cerere.^[106]

Lipsa asigurării de malpraxis

Îngrijorările legate de lipsa asigurării de malpraxis pentru serviciile elective, inclusiv avorturile la cerere, au fost menționate ca având un rol în limitarea numărului de medici dispuși să ofere astfel de servicii, restricționându-le și mai mult disponibilitatea.^[107] În februarie 2022, ca răspuns la o întrebare a Senatoarei Silvia Dinică referitoare la accesul la avorturi la cerere în timpul pandemiei Covid-19, Secretarul de Stat din Ministerul Sănătății de atunci a subliniat lipsa acoperirii prin asigurare de malpraxis pentru avorturile la cerere ca fiind un factor care contribuie la numărul tot mai mic de spitale de stat care oferă acest serviciu.[108] Potrivit Centrului FILIA, lipsa asigurării de malpraxis pentru avorturi la cerere a fost un motiv principal invocat de unii medici și spitale publice pentru lipsa prestării acestora.^[109] De exemplu, un medic rezident la un spital din Brașov le-a spus celor de la Human Rights Watch că lipsa asigurării de malpraxis pentru avorturile la cerere îi împinge pe medici să practice „medicina defensivă”. „Este complicat din punct de vedere legal. Probabil că este mai ușor să spunem că nu facem asta aici,” a explicat ea, referindu-se la faptul că spitalul public unde lucra nu efectua avorturi la cerere.^[110]

Cu toate acestea, un activist al Asociației Moașelor din România a informat Human Rights Watch că există mai multe companii de asigurări care oferă medicilor acoperire pentru malpraxis legat de avorturile la cerere. Până în februarie 2025, Human Rights Watch a confirmat că cel puțin o mare companie de asigurări, Omniasig, are o poliță de asigurare de malpraxis medical care nu exclude explicit acoperirea pentru avorturile la cerere sau pentru serviciile elective.[111]

Experții în drepturile femeilor care au discutat cu Human Rights Watch despre problemele legate de asigurarea de malpraxis au pus sub semnul întrebării nivelul de risc asociat cu amenințarea unui proces pentru malpraxis pentru un medic care efectuează avorturi la cerere.^[112] Un medic care oferă acest serviciu a fost de acord, spunând: „Cred că este o scuză pentru a nu efectua avorturi la cerere.”^[113] În ianuarie 2023, trei membri ai Parlamentului României au solicitat Ministerului Sănătății să furnizeze informații cu privire la numărul de cazuri de malpraxis raportate în urma procedurilor de avort în ultimii cinci ani. Ministerul Sănătății a raportat că dintre cele 42 de Direcții de Sănătate Publică din România, numai 35 au trimis un răspuns până în februarie 2023 și niciuna nu a raportat cazuri de malpraxis legate de procedurile de avort.[114]

Necunoașterea legislației privind avortul și a ghidurilor de medicație

În ciuda existenței legislației și a ghidurilor privind avorturile la cerere, medicii nu sunt întotdeauna la curent cu acestea.

Potrivit unui lector în drept medical, o posibilă explicație pentru diferitele concepții greșite despre legislația privind serviciile de avort este următoarea:

Legislația medicală este recentă și nu este neapărat foarte bine cunoscută de medici. Unele studii arată că medicii nu cunosc foarte bine toate cerințele legale, motiv pentru care, în unele situații, nu respectă legea.[115]

Ghidurile Societății Române de Obstetrică și Ginecologie recomandă ca medicii să ofere avortul medicamentos în primele 12 săptămâni de amenoree.^[116] Cu toate acestea, unii medici intervievați de Human Rights Watch credeau că avortul medicamentos poate fi prescris doar între 5 și 10 săptămâni de amenoree.^[117] Deoarece câțiva dintre medicii intervievați de Human Rights Watch ofereau doar avort medicamentos (și refuzau efectuarea avorturilor chirurgicale la cerere), lipsa de înțelegere a limitelor legale privind avortul medicamentos restricționează și mai mult disponibilitatea serviciilor de avort pentru femei și fete.^[118]

Obstacole în calea accesului la servicii de avort

Femeile și fetele din România se confruntă cu bariere majore în accesul la serviciile de avort. Aceste bariere includ legi prejudiciabile, costurile, lipsa de informații, dezinformarea, lipsa serviciilor disponibile și obstrucționarea accesului. Aceste bariere afectează toate femeile, fetele și persoanele gravide și au, de asemenea, un impact disproporționat asupra unor anumite segmente ale populației, inclusiv persoanele care trăiesc în sărăcie, persoanele care trăiesc în zonele rurale și adolescentele sub 18 ani.

Obstacole economice în calea accesului la servicii de avort

Casa Națională de Asigurări de Sănătate din România nu acoperă costul avortului la cerere, ceea ce înseamnă că pacientele trebuie să plătească din propriul buzunar sau prin asigurări private de sănătate.^[119]

În spitalele publice, costul unui avort este de aproximativ 150 de lei (aproximativ 30 EUR sau 32 USD) pentru procedura în sine și poate ajunge până la 1.500 de lei (aproximativ 300 EUR sau 308 USD) dacă se includ ecografia și consultațiile — echivalentul a aproximativ jumătate dintr-un salariu lunar sau chiar un salariu întreg pentru o persoană care câștigă salariul minim pe economie. În spitalele private, însă, costurile variază între 1.200 și 5.000 de lei (aproximativ 240 EUR – 1.004 EUR sau 247 USD – 1.030 USD).^[120] La limita superioară, costul acestor servicii la clinicile private echivalează cu un venit lunar mediu net de 5.158 de lei (aproximativ 1.037 EUR sau 1.127 USD).[121]

Lipsa serviciilor disponibile și accesibile de avort la cerere în spitalele publice, discutată în secțiunea anterioară, determină adesea femeile și fetele să caute aceste servicii în spitale și clinici private.^[122] Totuși, multe dintre cele care sunt nevoite să recurgă la furnizori privați nu își permit aceste costuri sau trebuie să facă sacrificii financiare semnificative pentru a le acoperi. În 2023, aproximativ 32% din populația României era expusă riscului de sărăcie și excluziune socială.^[123] „Femeile bogate vor găsi mereu o soluție pentru avort”, a subliniat un medic. „Problema este cu femeile [sărace], care nu își permit procedura.”^[124]

Aceste bariere financiare au un impact mult mai pronunțat în ceea ce privește accesul la avort pentru comunitățile marginalizate din punct de vedere social și economic, care sunt mai susceptibile de a se confrunta cu sărăcia, inclusiv femeile și fetele din comunitățile rome sau din mediul rural. Potrivit Băncii Mondiale, în 2021, 46% din populația României locuia în zone rurale, unde nivelul de sărăcie este mai ridicat și infrastructura medicală este deficitară.^[125] Studiul privind minoritățile și discriminarea în UE (2016) a constatat că aproximativ 70% dintre romii din România trăiesc sub pragul riscului de sărăcie.^[126]

Lipsa serviciilor medicale disponibile în comunitățile rurale creează obstacole suplimentare, ce au la bază costurile, pentru femeile și fetele din aceste zone, care au acces redus sau inexistent la îngrijire de specialitate. Aceste persoane trebuie, în schimb, fie să călătorească pe propria cheltuială pentru a avea acces la asistență ginecologică, fie să nu beneficieze de ea deloc.^[127]

Obstacole pentru adolescenții sub 18 ani

Legea impune ca adolescenții sub 16 ani —nu cei între 16 și 18 ani— să obțină consimțământul părinților sau al reprezentantului legal pentru servicii de sănătate sexuală și reproductivă care nu sunt urgente.^[128] Cu toate acestea, mai mulți medici și un medic rezident intervievați de Human Rights Watch au crezut, în mod eronat, că nu pot oferi legal servicii de obstetrică și ginecologie unei fete cu vârsta între 16 și 18 ani fără acordul unui tutore/părinte.^[129] Doi experți au declarat că, în opinia lor, medicii sunt uneori pur și simplu reticenți în a oferi astfel de servicii fetelor sub 18 ani - poate din cauza stigmatizării legate de sexualitatea adolescenților.^[130] Aceasta este o altă zonă a legislației din domeniul sănătății pe care furnizorii de servicii medicale fie nu o cunosc, fie o înțeleg greșit, contribuind astfel la limitarea accesului fetelor de 16 și 17 ani la servicii de sănătate sexuală și reproductivă. Un sondaj telefonic realizat în 2024 de Asociația Moașelor Independente în rândul clinicilor și spitalelor care oferă servicii de obstetrică și ginecologie a constatat că, dintre cele 66 de spitale și clinici publice identificate ca oferind o anumită formă de îngrijire pentru avort, doar 17 au confirmat că ar furniza servicii fetelor cu vârste între 16 și 18 ani fără prezența unui tutore legal.[131] Legile care impun consimțământul părinților pot reprezenta o barieră semnificativă pentru adolescenții care solicită asistență medicală sexuală și reproductivă, deoarece pot întârzia sau împiedica complet accesul la servicii esențiale; acest lucru este deosebit de problematic pentru cei care se tem de judecata celor din jur, nu beneficiază de un mediu familial în care să se simtă susținuți sau care riscă să fie vătămați dacă le dezvăluie părinților nevoile lor.[132]

Lipsa accesului la mijloace contraceptive

În perioada 1999–2007, un program la nivel național finanțat din surse internaționale a extins accesul la planificare familială, înființând 210 clinici de planificare familială care ofereau contraceptive gratuite și instruire pentru peste 8.000 de medici și asistente în acest domeniu.^[133] Odată cu aderarea la UE în 2007, România și-a pierdut eligibilitatea pentru ajutorul internațional pentru dezvoltare, iar numărul clinicilor de planificare familială administrate de stat s-a redus cu aproape 50% și serviciile esențiale au fost eliminate. În februarie 2025, toate cele 138 de clinici de planificare familială operate de Ministerul Sănătății ofereau servicii de planificare familială, inclusiv consiliere gratuită privind planificarea familială și infecțiile cu transmitere sexuală (ITS), dar nu mai furnizau contraceptive gratuite.^[134] În plus, din 2013 până cel puțin în 2024, Ministerul Sănătății nu a alocat fonduri pentru achiziționarea și distribuirea de contraceptive gratuite prin niciunul dintre programele sale existente, cum ar fi Subprogramul de Sănătate a Femeii și Strategia Națională de Sănătate.^[135]

Pe lângă lipsa contraceptivelor gratuite de la aceste instituții, asigurarea națională de sănătate nu acoperă costul contraceptivelor, ceea ce creează o barieră financiară pentru femei și fete, în special pentru persoanele cu venituri mai mici.^[136] De exemplu, pastilele contraceptive de urgență costă, de obicei, între 60 și 74 de lei (aproximativ 12–15 EUR sau 13–16 USD), echivalentul a aproximativ jumătate din salariul zilnic al unei persoane care lucrează cu salariul minim.^[137] Pentru unele persoane, în special cele care se confruntă cu sărăcia, lipsa furnizării de contraceptive gratuite sau subvenționate de către stat poate contribui la apariția sarcinilor nedorite.

În România, lipsa accesului la informații științifice corecte despre contraceptive contribuie la stigmatizarea și la răspândirea miturilor care afectează capacitatea femeilor și fetelor de a lua decizii informate cu privire la evitarea unei sarcini. Două asistente medicale comunitare care lucrează în comune din județul Iași au declarat că lipsa de informații a contribuit la stigmatizarea mijloacelor de contracepție și le-a îngreunat distribuirea de prezervative gratuite care le-au fost oferite de un ONG.^[138] „Este un subiect tabu și oamenii nu-și deschid sufletul ușor”, a explicat una dintre asistente.^[139] Experți în sănătate publică de la Direcția de Sănătate Publică Iași și-au exprimat îngrijorarea cu privire la dezinformarea din mediul online, menționând că aceasta include afirmații false potrivit cărora utilizarea contraceptivelor provoacă infertilitate și creștere în greutate, răspândind astfel teama legată de utilizarea acestora.^[140]

Lipsa de sprijin din partea Ministerului Sănătății pentru drepturile în materie de sănătate sexuală și reproductivă

Ministerul Sănătății a rămas pasiv în fața preocupărilor activiștilor privind accesul tot mai limitat la avortul la cerere și alte probleme legate de sănătatea sexuală și reproductivă. În 2020, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății a declarat pentru Newsweek România: „Avortul la cerere este la latitudinea medicului dacă acceptă sau nu o astfel de practică. Nu este o obligație... Iar Ministerul, v-am spus înainte... încurajează natalitatea.”^[141] Ca răspuns, la 29 septembrie 2020, 12 ONG-uri au trimis o scrisoare deschisă Ministrului Sănătății de atunci, în care au criticat ceea ce au perceput a fi o subminare a autonomiei corporale a femeilor și au solicitat demiterea purtătorului de cuvânt.^[142] Organizațiile anti-drepturi au ripostat printr-o scrisoare proprie pe 2 octombrie 2020, susținând: „Având în vedere criza demografică fără precedent prin care trece România, nu putem decât să salutăm și să încurajăm faptul că ministerul promovează politici pro-natalitate.”^[143] Până în 2024, Guvernul nu a răspuns la scrisoarea celor 12 ONG-uri.

În mai 2023, un reprezentant al Ministerului Sănătății a declarat pentru Human Rights Watch că creșterea accesului la avorturi la cerere era o prioritate pentru minister, după cum reiese din Strategia Națională de Sănătate pentru perioada 2023-2030.^[144] Același reprezentant și un altul au declarat că există un grup de lucru care elaborează în mod activ strategii pe teme precum planificarea familială și accesul la avort la cerere.^[145] Ministerul Sănătății a precizat că reducerea inegalităților în ceea ce privește accesul la serviciile de sănătate și îmbunătățirea disponibilității și accesibilității unor servicii și tehnologii de sănătate oportune și rentabile sunt obiective ale Strategiei Naționale de Sănătate.^[146] Cu toate acestea, potrivit activiștilor intervievați de Human Rights Watch, ministerul nu a răspuns la sfaturile lor și a fost ineficient în asigurarea drepturilor privind sănătatea sexuală și reproductivă, inclusiv accesul la avort.^[147] Totuși, patru activiști au confirmat pentru Human Rights Watch că grupul de lucru a fost reînființat pentru a discuta și finaliza strategia 2023-2030 privind drepturile de sănătate sexuală și reproductivă, inclusiv un plan de acțiune și un buget. Pentru a putea fi puse în aplicare, aceste propuneri necesită aprobarea Guvernului nou ales și alocarea fondurilor necesare.[148]

Protocol între Biserica Ortodoxă Română și Ministerul Sănătății

Ministerul Sănătății a semnat protocoale cu Biserica Ortodoxă Română pentru a colabora în domeniul sănătății, în ciuda activităților anti-avort ale bisericii, inclusiv pe teritoriul spitalelor publice.

În octombrie 2022, Ministerul Sănătății a semnat un nou protocol de 10 ani cu Biserica Ortodoxă Română, care înlocuiește acordurile mai vechi semnate în 1995 și 2008.^[149] Noul protocol reglementează activitățile bisericii în „unitățile sanitare subordonate Ministerului Sănătății” și colaborarea dintre cele două instituții.^[150] Protocolul se concentrează pe furnizarea de „servicii medicale în beneficiul persoanelor, familiilor și comunităților aflate în situații dificile”. Acesta nu discută în mod explicit sănătatea sexuală și reproductivă, inclusiv avortul, sau nevoile femeilor și fetelor.

Protocolul îl încadrează pe preotul din spital într-o categorie denumită „personal specializat”, care include și psihologii, și se asigură că aceștia sunt plătiți de Ministerul Sănătății.^[151] De asemenea, facilitează discuțiile dintre biserică și minister pentru a „dezbate și defini prioritățile în domeniul asistenței medicale integrate cu asistența religioasă.”^[152]
 

III. Rolul jucat de centrele pentru criza de sarcină în restricționarea accesului la serviciile de sănătate reproductivă

Au pus multă presiune pe mine să păstrez sarcina, deși le-am spus că nu vreau, că nu pot. Totul a fost deghizat în „Vă vom ajuta noi cu tot ce e nevoie.”

—Irina Mateescu, activistă și moașă, Asociația Moașelor din România, 18 ianuarie 2023^[153]

Accesul la avort a fost, de asemenea, îngreunat de apariția așa-numitelor centre pentru criza de sarcină (CCS), care sunt o manifestare a mișcării anti-drepturi.^[154] CCS-urile promovează retorica anti-avort și dezinformarea și vizează femeile și fetele aflate în situații de viață grele, făcându-le oferte înșelătoare de sprijin și informații și uneori promițând resurse precum locuințe temporare și bani în schimbul menținerii sarcinii, promisiuni care pot fi sau nu îndeplinite.^[155] Multe CCS-uri din România sunt afiliate cu organizații religioase și desfășoară activități anti-avort în paralel cu furnizarea de altă asistență socială caritabilă, uneori în colaborare cu instituții publice.^[156]

Human Rights Watch a constatat că multe dintre practicile acestor actori subminează adesea dreptul femeilor și al fetelor de a căuta și de a primi informații esențiale pentru sănătatea lor reproductivă, un element esențial al dreptului omului la sănătate. Eșecul României de a proteja interferența nejustificată cu accesul femeilor și al fetelor la informații privind disponibilitatea serviciilor de avort prin reglementarea adecvată a acestor actori și colaborarea explicită cu aceștia în anumite cazuri, descrise mai jos, poate duce și a dus la încălcări ale dreptului la sănătate.

Impactul asupra accesului la avort

Pe măsură ce disponibilitatea serviciilor de avort și a altor servicii de sănătate reproductivă a scăzut în unitățile publice de asistență medicală, iar serviciile private de asistență medicală rămân inaccesibile prin prisma costurilor ridicate, multe femei și fete au solicitat din ce în ce mai mult ajutorul CCS-urilor.^[157] Cu toate acestea, o activistă a remarcat: „chiar și atunci când abordează probleme sociale legitime, o fac într-un mod distorsionat.”[158] Potrivit acesteia, CCS-urile precum cele asociate cu Pro Vita au ademenit tinere fete cu promisiuni de sprijin, dar nu au precizat că acest sprijin nu durează mai mult de unul sau doi ani după ce au născut. Unele dintre aceste fete au ajuns în ONG-ul activistei în cauză. Această activistă a vorbit despre consecințele lipsei posibilității de a alege:

Fetele spun: „Îmi iubesc atât de mult copilul, dar...” Viața lor se prăbușește atunci când au copii într-un context în care nu există niciun sprijin. Majoritatea părăsesc școala.^[159]

Human Rights Watch a constatat că practicile CCS-urilor au împiedicat în mod semnificativ accesul la serviciile de avort în unitățile publice de sănătate. Deși acesta este scopul declarat al acestor instituții private, eșecul României de a asigura disponibilitatea, accesibilitatea și calitatea serviciilor de avort în unitățile publice, care este exacerbat de eșecul de a reglementa aceste entități private pentru a preveni interferența lor cu accesul femeilor și fetelor la serviciile de avort, conduce la încălcări ale dreptului omului la cel mai înalt standard de sănătate posibil, precum și ale principiului egalității și nediscriminării.

Pe măsură ce CCS-urile și retorica lor anti-avort pătrund din ce în ce mai mult în sistemul public de sănătate și afectează accesul la avortul legal, cei care lucrează în domeniul drepturilor privind sănătate sexuală și reproductivă și-au exprimat îngrijorarea tot mai mare cu privire la viitorul situației privind avortul în România.

Răspândirea dezinformării cu privire la „trauma post-avort”

CCS-urile propagă frecvent informații eronate despre ceea ce ei numesc „trauma post-avort”, un termen inventat de activiștii CCS-urilor din SUA.^[160] Studiile de specialitate au constatat că afirmațiile privind existența traumei post-avort sunt nefondate.^[161]

Doi activiști anti-avort au împărtășit cu Human Rights Watch opiniile lor cu privire la „sindromul post-avort”. Alexandra Nadane, Directorul Executiv al Centrului ROUA, o rețea de CCS-uri din România, a situat poziția anti-avort a CCS-urilor în raport cu „trauma post-avort”:

Atitudinea noastră este că, în toate situațiile, să ai un copil este mai bine decât să faci un avort.... Dacă adolescentele și femeile au avut un avort, trauma - este foarte dificil și există consecințe în timp.^[162]

Dan Damaschin, care conduce organizația anti-avort Glasul Vieții, a declarat pentru Human Rights Watch că el consideră „trauma nașterii mult mai puțin semnificativă decât trauma avortului”. În conformitate cu convingerea sa, el a consiliat două adolescente care rămăseseră însărcinate în urma unui viol, despre care a spus că au fost de acord să își continue sarcina după intervențiile sale.^[163]

Sprijinul guvernamental

Unele instituții publice, inclusiv Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului și maternitățile publice, au colaborat în mod formal sau informal cu CCS-urile, oferindu-le acces semnificativ la instituțiile publice de sănătate și la femeile și fetele care solicită servicii de avort.^[165] Ministerul Muncii și Protecției Sociale oferă acreditare ca furnizor de servicii sociale pentru cel puțin un CCS important din România, numit Centrul PULS.[166] Pe site-ul său, Centrul PULS avertizează că avortul provoacă „o serie de consecințe fizice, mintale și emoționale de lungă durată și adesea ireversibile” pentru femei și fete și oferă consiliere pentru „sindromul post-avort”.[167]

Pe lângă parteneriatul cu Biserica Ortodoxă Română în cadrul unităților medicale, Guvernul a sprijinit și rolul bisericii ca furnizor important de servicii sociale. În aprilie 2023, Ministerul Muncii și Protecției Sociale a semnat un protocol cu Biserica Ortodoxă Română, formalizând colaborarea lor în furnizarea de asistență socială, inclusiv dezvoltarea unei rețele de servicii sociale furnizate de biserică.^[168]

Această colaborare permite direcționarea sprijinului statului către inițiativele anti-avort desfășurate de biserică prin intermediul organizațiilor sale asociate, care desfășoară astfel de activități și servicii sociale. Printre exemple se numără Departamentul Pro Vita din Iași, care desfășoară, de asemenea, campanii de strângere de alimente și oferă burse educaționale - și care presează femeile și fetele să nu apeleze la avort. Un alt exemplu este Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români (ASCOR), ai cărei membri fac voluntariat la marșurile anuale împotriva avortului și sprijină activitatea CCS-urilor, oferind în același timp forme de asistență socială.^[169]

Centrul PULS, un CCS din Oradea, a avut contracte cu instituții publice de servicii sociale și educaționale pentru a desfășura educație sexuală bazată exclusiv pe abstinență în județele Bihor, Botoșani, Cluj și Iași.^[170] În județul Iași, CCS-ul lui Dan Damaschin a desfășurat o activitate semnificativă de servicii sociale în absența unor servicii sociale suficiente asigurate de stat.^[171] De asemenea, a pus la dispoziție o linie telefonică gratuită de consiliere și sprijin material pentru femeile și fetele însărcinate care au sunat, linie care a difuzat informații medicale eronate despre avort.^[172] În august 2023, Primăria Iași a fost partener oficial și organizator al „INIMO -Festivalului Internațional al Familiei, al Vieții și al Faptelor Bune” al lui Damaschin, care a promovat activitatea CCS-ului său.^[173] Departamentul Pro Vita a organizat, de asemenea, un „Festival al Familiei” în septembrie 2023 în parteneriat cu Primăria Iași și a strâns fonduri pentru construirea Centrului Maternal anti-avort Sfânta Emilia.^[174]

Susținerea Bisericii Ortodoxe Române

Cel puțin din 1990, Biserica Ortodoxă Română a sprijinit CCS-urile.^[175] În 2020, Patriarhul Daniel a donat 6.000 de euro pentru inaugurarea unui CCS în București care a fost înființat de o femeie care în 2019 a fost premiată de Heartbeat International pentru activitatea sa anti-avort din România.^[176] În timpul celei de-a șasea Conferințe Naționale a Centrelor de Sprijin pentru Femeile Însărcinate din septembrie 2022, discursul de bun venit al Patriarhului a menționat că biserica „trebuie să devină sistematică și profesionalizată” pentru a înființa mai multe CCS-uri.^[177]

Mai multe CCS-uri din România afiliate Bisericii Ortodoxe Române folosesc numele „Pro Vita”, pe care activiștii tind să îl asocieze cu mișcarea generală anti-drepturi din țară.^[178]

Organizațiile Pro Vita afiliate bisericii au lucrat pentru a se opune avortului, precum și contracepției, educației sexuale și drepturilor LGBT.^[179] De exemplu, Federația Organizațiilor Ortodoxe Pro Vita a publicat un comunicat de presă în 2022 în care denunța avortul în toate circumstanțele, afirmând:

Chiar dacă avortul este legal astăzi în România, acest lucru nu îl face mai puțin grav sau moral.... Biserica Ortodoxă din toate timpurile condamnă avortul.... Militanții pro-avort, soldați ai culturii morții, invocă tot felul de pretexte și situații limită pentru a crea excepții prin care pretind să justifice moral uciderea pruncului în pântece.^[180]

Comunicatul de presă a inclus, de asemenea, informații eronate cu privire la contracepție și a solicitat integrarea „educației morale” și a consilierii obligatorii înainte de avort.^[181] Human Rights Watch a contactat în aprilie 2023 Asociația PRO VITA București, o organizație majoră anti-avort și membră a Federației Organizațiilor Ortodoxe Pro Vita. Această organizație a fost în fruntea activităților anti-avort din București, inclusiv prin oferirea de servicii de CCS și de advocacy pentru legi și politici anti-avort prin intermediul instanțelor române și europene.^[182] Fondatorul organizației, Bogdan Stanciu, a refuzat să vorbească cu noi.

În timp ce vizita Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie „Elena Doamna” din Iași, Human Rights Watch a văzut reclame postate în zona de așteptare pentru Departamentul Pro Vita, o organizație anti-avort care face parte din Arhiepiscopia Iașilor a Bisericii Ortodoxe Române. Departamentul Pro Vita desfășoară activități de „criză a sarcinii”, inclusiv operarea unei linii telefonice pentru femeile și fetele însărcinate care caută informații despre avort.^[183] Human Rights Watch l-a contactat pe preotul detașat misionar la spital, dar acesta a refuzat să vorbească cu noi. Cu toate acestea, am vorbit cu medici și cu un agent de pază de la spital, care au confirmat că o femeie de la Departamentul Pro Vita intra frecvent în spital pentru a oferi servicii de consiliere anti-avort.^[184]

Sprijinul organizațiilor din SUA

Mai mulți activiști, jurnaliști și experți intervievați de Human Rights Watch au declarat că actorii religioși din Statele Unite, în special protestanții, promovează discursuri și activități anti-avort în România, inclusiv prin intermediul CCS-urilor din România.^[185]

O activistă a povestit Human Rights Watch despre modul în care misionarii americani au răspândit ideologia anti-avort în România:

În Brașov, există o mulțime de misionari americani. Unii fac o treabă bună, oferind servicii oamenilor care au nevoie de ele, dar alții răspândesc aceste mesaje [anti-avort] pe lângă serviciile sociale oferite. Este o modalitate foarte bună de infiltrare și spălare a creierului.^[186]

Înființarea și sprijinirea centrelor pentru criza de sarcină

Organizațiile anti-avort afiliate creștinilor din SUA au înființat și/sau susținut CCS-uri din România prin finanțare, formare, advocacy și oportunități de colaborare.^[187] Asociația PRO VITA București, o importantă organizație anti-avort din România, atribuie activiștilor anti-avort din SUA dezvoltarea așa-numitei consilieri pre- și post-avort în spitalele din București în primii ani ai mișcării anti-avort din România, în anii 1990.^[188]

La momentul redactării acestui raport, organizațiile anti-avort cu sediul în SUA continuă să sprijine consilierea anti-avort prin intermediul CCS-urilor din România. De exemplu, organizația preotului Ioan Chișărău, Darul Vieții, este afiliată și finanțată de organizația catolică americană anti-avort Human Life International. Chișărău a declarat pentru Human Rights Watch că a lucrat în tandem cu biserici protestante, cum ar fi cele baptiste și penticostale, despre care a spus că sunt confesiunile creștine care susțin cel mai mult mișcarea anti-avort din România.^[189] În septembrie 2022, Heartbeat International, o organizație creștină interconfesională americană împotriva avortului, a organizat o conferință de „ajutor pentru sarcină” la București, unde activiștii împotriva avortului și operatorii CCS-urilor din România s-au reunit pentru a se instrui și pentru a colabora.^[190]
 

IV. Lipsa de acces la educație sexuală comprehensivă

Sănătatea și drepturile în materie de reproducere reprezintă ceva de care toată lumea are nevoie, dar cu privire la care lipsesc informațiile. Acest subiect este tabu.

—Loredana Apachiței, Președinta filialei regionale a Comitetului Permanent pentru Sănătatea și Drepturile Sexuale și Reproductive, inclusiv HIV și SIDA (SCORA), Timișoara, 28 aprilie 2023^[191]

Prevenirea sarcinilor nedorite poate fi dificilă din cauza obstacolelor în calea accesului nu numai la contraceptive, ci și la informații corecte din punct de vedere științific privind sănătatea sexuală și reproductivă. Mai mulți activiști și medici intervievați au declarat că educația sexuală este esențială pentru prevenirea sarcinilor neplanificate și a sarcinilor adolescentelor.^[192] O activistă a subliniat că „Accesul la contracepție trebuie să fie însoțit de educație sexuală. Una fără cealaltă nu va funcționa”.^[193]

Activiștii care militează pentru ESC și drepturile privind sănătatea sexuală și reproductivă în România au declarat pentru Human Rights Watch că Ministerul Educației nu a implementat corespunzător programa școlară; conform celor mai recente date disponibile la momentul redactării acestui raport, rata de înscriere a fost de 12% în 2011-2012 și sub 6% în 2014-2017.[194] În 2021, Ministerul Sănătății a raportat o rată de înscriere de 7 %.[195]

În analiza sa din 2020 privind România, Grupul de lucru al ONU pentru Discriminarea Împotriva Femeilor și Fetelor a observat că o reacție globală anti-drepturi împiedică introducerea educației sexuale în România.^[196] Acțiunile României de a restrânge pe scară largă drepturile de sănătate sexuală și reproductivă, inclusiv regresul în garantarea accesului la educație sexuală, subminează drepturile la sănătate sexuală și reproductivă ale femeilor și fetelor din întreaga țară.

După cum s-a menționat mai sus în secțiunea privind contextul, în aprilie 2020, parlamentul a modificat legea privind protecția și promovarea drepturilor copilului pentru a solicita școlilor și instituțiilor guvernamentale specializate să abordeze în mod specific „educația sexuală” „cel puțin o dată pe semestru” în școli.^[197] Dar în iunie 2022, parlamentul a eliminat cerința „o dată pe semestru” și a făcut din nou subiectul opțional, fiind acum disponibil doar elevilor de la clasa a 8-a în sus, cu acordul scris al părinților sau reprezentanților legali ai elevilor sub 18 ani. Amendamentul a înlocuit, de asemenea, termenul „educație sexuală” cu „educație pentru sănătate”, sub presiunea Bisericii Ortodoxe Române.[198] Potrivit unui inspector școlar general adjunct, inspectorii școlari nu sunt obligați să întrebe sau să colecteze informații cu privire la educația pentru sănătate, deoarece este un curs opțional.^[199] 

Formare necorespunzătoare pentru profesorii de educație pentru sănătate

Profesorii de educație pentru sănătate, care sunt de obicei profesori de biologie sau alte materii relevante, nu sunt instruiți în mod adecvat în toate subiectele pe care le acoperă programa școlară, inclusiv în ceea ce privește egalitatea de gen.[200] În consecință, unii solicită experților externi, cum ar fi medici și asistente medicale sau personal al ONG-urilor, să acopere anumite subiecte.^[201] Printre astfel de organizații externe se numără Tineri pentru Tineri și SCORA, ambele fiind organizații care lucrează pentru a aduce în sălile de clasă o educație privind sănătatea sexuală și reproductivă corectă din punct de vedere științific și accesibilă.^[202]

Eforturi de subminare a egalității de gen în școli

Egalitatea de gen este o valoare și o componentă cheie a ESC, cele două completându-se reciproc.^[203] Cu toate acestea, cadrele didactice nu au primit îndrumări cu privire la modul de integrare a egalității de gen în procesul de predare, precum niciun manual privind egalitatea de gen furnizat de stat pentru cadrele didactice.^[204] În absența acestuia, activiștii au creat și introdus unul în 2022.[205] Ca răspuns, actorii împotriva drepturilor au scris o scrisoare deschisă către Ministerul Educației, criticând manualul pregătit de activiști ca fiind o „încercare de îndoctrinare timpurie a elevilor cu ideologia de gen”, inclusiv prin discutarea stereotipurilor de gen și a rolurilor de gen.^[206] Una dintre creatoarele manualului a descris modul în care activiștii anti-avort au sabotat atelierele care prezentau manualul educatorilor, batjocorind conținutul acestuia și hărțuind activiștii:

În a doua parte a evenimentului, unul dintre bărbații [care părea hotărât să saboteze] a părăsit încăperea. M-am simțit ușurată. Însă acesta s-a întors susținând că a avut o „revelație de gen” în noaptea precedentă. Purta o rochie, se prezenta drept persoană trans și se comporta într-un mod ridicol. S-a apropiat de mine și a încercat să mă sărute.^[207] 

Dezinformarea cu privire la sănătatea sexuală și reproductivă

Înlăturarea intenționată, de către actori politici, a unor subiecte și discuții esențiale pentru tineri din curriculumul școlar și din spațiile educaționale generează un gol semnificativ în viața elevilor, gol care, de multe ori, nu este completat prin mijloace legitime și bazate pe știință. Astfel de lacune expun copiii și tinerii la dezinformare și informații eronate cu privire la sănătatea lor sexuală și reproductivă, subminând, totodată, eforturile mai ample de protejare a acestora împotriva violenței sexuale și bazate pe gen.

O elevă de liceu în vârstă de 19 ani din Iași a declarat pentru Human Rights Watch: „Am fost dezinformați în privința multor lucruri”, referindu-se la lecțiile de educație pentru sănătate pe care le-a primit. Ea și-a amintit cum, din cauza lipsei de cunoștințe despre consimțământ și violența sexuală, nu și-a dat seama că o experiență sexuală fără consimțământ pe care o trăise constituia o agresiune sexuală, până când a vorbit cu o prietenă care avea mai multe cunoștințe despre educația sexuală.^[208] Un student în vârstă de 20 de ani din Iași a declarat că profesorii săi din liceu ignorau elevii care puneau întrebări despre sex.^[209]

Adolescenții care nu au acces la educație privind sănătatea sexuală și reproductivă în școli ezită să caute informații direct de la furnizorii de servicii medicale din cauza lipsei serviciilor prietenoase pentru tineri în domeniul sănătății sexuale și reproductive.^[210] În schimb, aceștia apelează adesea la internet. O activistă de 17 ani din București a folosit TikTok pentru a se informa. „Am aflat atât de multe despre corpul meu și modul în care funcționează prin TikTok,” a spus ea. „A trebuit să învăț educația sexuală de pe TikTok, iar acest lucru spune foarte multe despre situația din România.”^[211]

Deși căutările acestei activiste au avut un caracter educativ, unii activiști pe care i-am intervievat și-au exprimat îngrijorarea cu privire la modul în care adolescenții navighează prin abundența de surse de pe internet pentru a găsi informații corecte și utile, în absența unor baze solide care să îi ajute să identifice informațiile corecte și fundamentate științific.^[212] Unii copii și tineri se bazează pe pornografia online pentru a găsi răspunsuri, fără îndrumarea unor profesioniști instruiți care să le explice pericolele normalizării pornografiei. Un coordonator de voluntari și apărător al sănătății sexuale a tinerilor din cadrul ONG-ului local Tineri pentru Tineri a declarat: „Am avut prieteni interesați de subiectul sănătății sexuale și reproductive, care au căutat răspunsuri online... Au găsit doar pornografie și nu au reușit să obțină prea multe informații.”^[213]

Impactul asupra sarcinii în rândul adolescentelor și asupra ratei natalității

Conform datelor Eurostat din 2022, dintre toate statele membre ale UE, România avea cea mai mare rată a nașterilor în rândul adolescentelor cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani și a doua cea mai mare rată a nașterilor în rândul adolescentelor cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani.[214]

În România, lipsa accesului la informații privind sănătatea sexuală și reproductivă, inclusiv ESC, împreună cu obstacolele în calea accesului la contraceptive, contribuie la ratele de sarcină în rândul adolescentelor prin privarea acestora de dreptul de a căuta, de a primi și de a transmite informații care le pot ajuta să facă alegeri în cunoștință de cauză cu privire la sănătatea lor.[215]

Deși nu există date disponibile cu privire la efectele sociale și economice ale sarcinii asupra adolescentelor și femeilor tinere din România, studiile globale au arătat că sarcina la adolescente poate avea un impact negativ, printre altele, asupra nivelului de educație, salariilor și sănătății mintale a fetelor și femeilor.^[216]
 

V. Obligațiile României în domeniul drepturilor omului

Obstacolele în calea accesului la avort în condiții de siguranță, la metode contraceptive și la informații privind sănătatea sexuală și reproductivă în România încalcă obligațiile Guvernului în materie de drepturile omului în conformitate cu dreptul european și internațional. În special, acestea încalcă dreptul la viață, la sănătate, la nediscriminare, la viață privată și la respectarea vieții de familie, precum și dreptul de a nu fi supus unor tratamente crude, inumane și degradante.[217] Atunci când avorturile (în orice stadiu al sarcinii) sunt incriminate, arestarea și încarcerarea persoanelor pentru acuzații legate de avort încalcă, de asemenea, dreptul la libertate și la siguranța persoanei.[218]

Aceste drepturi sunt consacrate în diverse tratate internaționale privind drepturile omului - inclusiv Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice (ICCPR), Pactul Internațional privind Drepturile Economice, Sociale și Culturale (ICESCR), Convenția Împotriva Torturii (CAT), Convenția privind Eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare Împotriva Femeilor (CEDAW) și Convenția privind Drepturile Copilului (CRC) - și tratate regionale, inclusiv Convenția Europeană a Drepturilor Omului a Consiliului Europei și Carta Socială Europeană, precum și Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

Dreptul la sănătate

Ca parte la Pactul Internațional cu privire la Drepturile Economice, Sociale și Culturale (ICESCR), România are obligația legală de a respecta, proteja și asigura îndeplinirea tuturor drepturilor economice, sociale și culturale, inclusiv dreptul la cel mai înalt standard posibil de sănătate fizică și mintală. Comitetul pentru Drepturile Economice, Sociale și Culturale (CESCR), care oferă interpretări autorizate ale obligațiilor statelor părți consacrate în ICESCR, a explicat în comentariul său general nr. 14 că obligațiile guvernelor privind dreptul la sănătate includ datoria de a asigura disponibilitatea, accesibilitatea, acceptarea și calitatea facilităților, bunurilor și serviciilor de sănătate. Aceasta include obligația de a se asigura că aceste resurse medicale sunt accesibile fără discriminare, în special pentru cele mai marginalizate segmente ale populației, și fără bariere legate de costuri. Aceasta impune, de asemenea, ca statele părți să asigure "dreptul de a căuta, de a primi și de a răspândi informații și idei privind problemele de sănătate.”

În comentariul său general nr. 22 privind dreptul la sănătate sexuală și reproductivă, CESCR a menționat că dreptul la sănătate sexuală și reproductivă este „indivizibil și interdependent de alte drepturi ale omului” și „esențial pentru exercitarea întregii game de drepturi ale omului [ale femeilor]”.[219] CESCR a precizat, de asemenea, că informațiile și accesul la serviciile de sănătate sexuală și reproductivă ar trebui să se bazeze pe nediscriminare, accesibilitate fizică, financiară și informațională și lipsa oricăror obstacole.[220]

Avorturi sigure

Atât Comitetul pentru Drepturile Economice, Sociale și Culturale (CESCR), cât și Comitetul pentru Eliminarea Discriminării Împotriva Femeilor (Comitetul CEDAW), care supraveghează respectarea CEDAW, au constatat că interzicerea accesului femeilor și fetelor la avorturi sigure, inclusiv la avort la cerere, poate încălca drepturile acestora, inclusiv dreptul la viață, la sănătate și la nediscriminare.[221] În unele cazuri, obstacolele în calea accesului la avort pot echivala chiar cu tratamente crude, inumane și degradante.[222]

Comitetul ONU pentru Drepturile Omului (HRC), care monitorizează respectarea ICCPR, a explicat că statele părți nu ar trebui să reglementeze avortul într-un mod care să împingă femeile și fetele să recurgă la avorturi nesigure.[223]

Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) garantează, printre altele, dreptul la viață, interzicerea torturii și a tratamentelor sau pedepselor inumane sau degradante, libertatea și securitatea, precum și respectarea vieții private și de familie.[224] Deși nici dreptul la sănătate, nici dreptul de acces la avort nu sunt enumerate în mod explicit în CEDO, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat în numeroase ocazii că drepturile fundamentale, inclusiv dreptul la viață privată și la familie, precum și dreptul de a fi protejat împotriva tratamentelor inumane și degradante, au fost încălcate atunci când femeile sau fetele nu au avut acces efectiv la avort.[225] Curtea a constatat în repetate rânduri că, atunci când avortul este permis în anumite situații, cadrul juridic care reglementează acest drept la avort trebuie să asigure accesul efectiv, iar neasigurarea accesului în practică va conduce la o încălcare a dreptului la viață privată și poate determina încălcări ale interdicției privind tratamentele inumane și degradante și sancțiuni juridice adecvate.[226]

Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene consacră dreptul de a „beneficia de tratament medical în condițiile stabilite de legislațiile și practicile naționale” și dreptul la integritatea persoanei.[227] În prezent, Carta nu abordează în mod explicit accesul la avort în țările UE în care avortul nu este disponibil în mod legal, dar în aprilie 2024 Parlamentul European a adoptat o rezoluție prin care solicită includerea dreptului la avort în Carta Drepturilor Fundamentale.[228]

Obiecția de conștiință

HRC a cerut statelor părți să elimine obstacolele din calea avortului legal, inclusiv cele cauzate de exercitarea obiecției de conștiință de către personalul medical.[229] De asemenea, CESCR a afirmat că obiecția de conștiință „nu trebuie să fie o barieră în calea accesului la servicii” și că ar trebui să existe un număr adecvat de furnizori de servicii medicale disponibili și accesibili care să ofere servicii de avort în orice moment, atât în instituțiile de sănătate publice, cât și în cele private.[230] 

În comentariul său general nr. 24 privind obligațiile statului în contextul activităților comerciale, CESCR a afirmat că „furnizorilor privați de asistență medicală ar trebui să li se interzică să refuze accesul la servicii, tratamente sau informații accesibile și adecvate”, dar „în cazul în care medicilor li se permite să invoce obiecția de conștiință pentru a refuza să furnizeze anumite servicii de sănătate sexuală și reproductivă, inclusiv avortul, aceștia ar trebui să îndrume femeile sau fetele care solicită astfel de servicii către un alt medic aflat la o distanță rezonabilă și care este dispus să furnizeze astfel de servicii.”[231]

În observațiile sale finale din 2017 privind România, Comitetul CEDAW și-a exprimat îngrijorarea cu privire la refuzul medicilor și al spitalelor de a efectua avorturi. Comitetul CEDAW a solicitat României să interzică în mod legal instituțiilor să invoce obiecția de conștiință și să garanteze redirecționarea obligatorie în cazul în care medicii se opun în mod vădit.[232] În cadrul Evaluării Periodice Universale (UPR) din 2023, România a primit și a acceptat, de asemenea, recomandări de consolidare a protecției dreptului la avort în condiții de siguranță și de asigurare a faptului că obiecția de conștiință nu împiedică accesul la serviciile legale de avort.[233]

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a abordat, în repetate rânduri, obligațiile statelor de a se asigura că obiecțiile de conștiință ale furnizorilor de servicii medicale nu împiedică accesul la servicii legale de sănătate reproductivă. În cauzele R.R. contra Poloniei, în care medicii au refuzat să ofere unei femei acces în timp util la servicii de diagnostic prenatal și la servicii de avort, și P. și S. contra Poloniei, în care medicii care au invocat obiecția de conștiință și nu au respectat obligația de a îndruma pacienții către alți medici, creând astfel dificultăți în ceea ce privește accesul la avort legal pentru o adolescentă care a supraviețuit unui viol, instanța a constatat încălcări ale articolului 8 (dreptul la respectarea vieții private și de familie) din CEDO.[234]  

În concluzia sa din 2021 privind România, Comitetul European pentru Drepturi Sociale, care supraveghează respectarea Cartei Sociale Europene a Consiliului Europei, a declarat că statele părți cu prevederi legale privind avortul (precum România) trebuie „să își organizeze sistemul de servicii de sănătate” pentru a se asigura că obiecțiile de conștiință nu împiedică accesul la serviciile de avort.[235]

Consimțământul părinților sau al tutorelui legal pentru adolescenții sub 16 ani

Raportorul special al ONU privind dreptul la sănătate și Comitetul pentru Drepturile Copilului (Comitetul CRC), care monitorizează respectarea CRC, au remarcat că cerința consimțământului terților îngreunează accesul la avort legal.[236] Comitetul CRC a îndemnat în mod special statele să se asigure că opiniile adolescenților sunt întotdeauna ascultate și respectate în deciziile legate de avort.”[237]

Nediscriminare

Grupul de Lucru privind problema discriminării împotriva femeilor în legislație și în practică (în prezent Grupul de Lucru privind discriminarea împotriva femeilor și fetelor) a observat că, atunci când avortul este restricționat sau nu este disponibil în alt mod, "femeile cu resurse limitate nu au altă opțiune decât să recurgă la furnizori și practici nesigure.”[238] După vizita sa din 2020 în România, grupul a semnalat obstacolele cu care se confruntă femeile și fetele din mediul rural care trăiesc în sărăcie și discriminările împotriva femeilor și fetelor rome, în ceea ce privește accesul la asistență medicală. Acesta a încurajat Guvernul să sprijine financiar și să includă în procesul de luare a deciziilor societatea civilă care lucrează pentru rezolvarea acestor probleme.^[239]

Comitetul European pentru Drepturi Sociale a remarcat, de asemenea, că „atunci când evaluează dacă dreptul la protecția sănătății poate fi efectiv exercitat, Comitetul acordă o atenție deosebită situației grupurilor defavorizate și vulnerabile...” constatând că normele regionale cer „statelor membre să ia drept criteriu principal pentru a judeca succesul reformelor sistemului de sănătate accesul efectiv la asistență medicală pentru toți, fără discriminare, ca un drept fundamental al omului”; comitetul se concentrează în mod explicit pe „disparitățile dintre zonele urbane și rurale”.[240]

Contracepția

CESCR a interpretat obligațiile statelor părți privind dreptul la sănătate ca incluzând adoptarea de măsuri pentru a îmbunătăți "accesul la planificarea familială ... și accesul la informații, precum și la resursele necesare pentru a acționa pe baza acestor informații.”[241] Potrivit raportorului special al ONU în materie de drept la sănătate, planificarea familială, care include utilizarea contraceptivelor, le permite femeilor să facă alegeri autonome, în cunoștință de cauză, cu privire la sănătatea lor, reducând în același timp avorturile în condiții de risc și rata mortalității materne.[242]

Având în vedere importanța contracepției, atât Comisia pentru Drepturile Omului, cât și Comitetul CEDAW au îndemnat România să asigure accesul tuturor femeilor și fetelor la metode contraceptive, precum și la informații cu privire la acestea.[243] În analiza sa din 2018, HRC a recomandat ca România să își intensifice eforturile de prevenire a numărului mare de sarcini timpurii și de avorturi nesigure prin diseminarea de informații și îmbunătățirea accesului la contraceptive moderne.[244] Mai recent, în cadrul Reexaminării Periodice Universale (UPR) din 2023, România a primit și susținut recomandări pentru a dezvolta serviciile de planificare familială și a crește accesul adolescenților și femeilor la metode contraceptive gratuite.[245] 

Educație sexuală comprehensivă

Toți copiii și adolescenții au dreptul la informații despre sănătatea sexuală și reproductivă, inclusiv într-un format accesibil și ușor de înțeles, așa cum este garantat de dreptul internațional. Dreptul la informare include o responsabilitate pozitivă de a furniza informații complete și corecte necesare pentru protecția și promovarea drepturilor, inclusiv dreptul la sănătate.[246]

Conform CESCR, dreptul la sănătate include accesul la educație și informații privind sănătatea sexuală și reproductivă.[247] Comitetul ONU pentru Drepturi Economice, Sociale și Culturale remarcă interdependența realizării dreptului la sănătate sexuală și reproductivă cu dreptul la educație și cu dreptul la nediscriminare și la egalitate între bărbați și femei, care, atunci când sunt combinate, implică un "drept la educație privind sexualitatea și reproducerea.”[248] Pentru a garanta acest drept, CESCR a îndemnat statele să adopte măsuri care să garanteze că „toate instituțiile de învățământ încorporează în programele lor obligatorii o educație sexuală imparțială, corectă din punct de vedere științific, bazată pe dovezi, adecvată vârstei și cuprinzătoare.”[249] De asemenea, CESCR a solicitat statelor să elimine toate barierele din calea accesului femeilor la educație comprehensivă în domeniul sănătății sexuale și reproductive.[250]

Comitetul pentru Drepturile Copilului a recomandat statelor să adopte:

Educația privind sănătatea sexuală și reproductivă adecvată vârstei, cuprinzătoare și incluzivă, bazată pe dovezi științifice, în conformitate cu standardele privind drepturile omului și dezvoltată împreună cu adolescenții, ar trebui să facă parte din programa școlară obligatorie și să ajungă și la adolescenții care nu frecventează școala. Ar trebui să se acorde atenție egalității de gen, diversității sexuale, drepturilor în materie de sănătate sexuală și reproductivă, responsaibilității parentale, comportamentului sexual și prevenirii violenței, precum și prevenirii sarcinii timpurii și a infecțiilor cu transmitere sexuală.[251]

HRC și Comitetul CEDAW au solicitat României să pună în aplicare educația obligatorie și adecvată vârstei cu privire la drepturile de sănătate sexuală și reproductivă. HRC a îndemnat România să utilizeze o astfel de educație pentru a contribui la prevenirea ratelor ridicate de sarcini timpurii și avorturi nesigure, iar Comitetul CEDAW a recomandat ca aceasta să acopere contracepția modernă și riscurile avorturilor nesigure.[252]

Grupul de Experți pentru Combaterea Violenței Împotriva Femeilor și a Violenței Domestice, care monitorizează respectarea Convenției Consiliului Europei privind Prevenirea și Combaterea Violenței Împotriva Femeilor și a Violenței Domestice (Convenția de la Istanbul), a încurajat autoritățile române să „își intensifice eforturile pentru a promova” o serie de principii în programele de învățământ formal, inclusiv egalitatea de gen, rolurile de gen fără stereotipuri și dreptul la integritate personală.[253] 
 

Mulțumiri

Acest raport a fost cercetat și redactat de Song Ah Lee în timpul bursei sale Finberg din cadrul Diviziei pentru Drepturile Femeilor de la Human Rights Watch. Raportul a fost editat de un fost cercetător senior în domeniul drepturilor femeilor; un editor senior; și Heather Barr, director asociat pentru drepturile femeilor. Raportul a fost revizuit de către: Tom Porteus, director adjunct de program; Lydia Gall, cercetător senior pentru Europa și Asia Centrală; Kriti Sharma, director asociat pentru drepturile persoanelor cu dizabilități; Elin Martinez, cercetător senior pentru drepturile copilului; Margaret Wurth, cercetător senior pentru drepturile copilului; Matt McConnel, cercetător pentru drepturile de sănătate; și Kyle Knight, director asociat drepturi LGBT. Revizuirea juridică a fost realizată de Aisling Reidy, consilier juridic senior.

Asistența pentru design și producție a fost oferită de Susanné Bergsten, ofițer în cadrul Diviziei pentru Drepturile Femeii; Travis Carr, ofițer digital; Fitzroy Hepkins, manager administrativ senior; și Jose Martinez, ofițer administrativ.

De asemenea, raportul a fost revizuit de următorii experți din România: Adina Manea de la Tineri pentru Tineri, Andrada Cilibiu de la Centrul FILIA, Daniela Drăghici de la Sexul vs. Barza și Irina Mateescu de la Asociația Moașelor din România. Le suntem foarte recunoscători pentru amabilitatea cu care ne-au ajutat și pentru generozitatea cu care ne-au împărtășit expertiza lor.

Apreciem cu sinceritate sprijinul jurnaliștilor Vald-Marko Tollea, Venera Dimulescu și Lucian Bălănuță, care au facilitat și interpretat numeroase interviuri, cu toate că cercetarea noastră a acoperit subiecte sensibile.

Human Rights Watch dorește să le mulțumească incredibililor organizații, activiști și experți români și din România în domeniul sănătății sexuale și reproductive, al drepturilor femeilor, al drepturilor romilor și al drepturilor LGBT pentru sprijinul și îndrumarea lor în realizarea cercetării pentru acest raport. Organizațiile și asociațiile pe ai căror experți i-am contactat includ: Sexul vs. Barza, Girl Up Romania, Euroregional Center for Public Initiatives (ECPI), Centrul FILIA, Societatea de Educație Contraceptivă și Sexuală (SECS), Tineri pentru Tineri, MozaiQ, Asociația Plural, Asociația Moașelor din România, Asociația ACCEPT, Asociația SPICC și proiectul său WISE, Centrul de Resurse pentru Regenerare Urbană, Federația ONG-urilor de Servicii Sociale (FOSS), Rise Project, Sanitary Pads for All, Lobby-ul Femeilor din România, Sănătate pentru Mame și Sugari (SAMAS), Asociația pentru Promovarea Drepturilor Femeilor Rome (E-Romnja), Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi (CRRC), Asociația pentru Libertate și Egalitate de Șanse (A.L.E.G), Centrul de Acțiune pentru Egalitate și Drepturile Omului (ACTEDO) și Organizația Mondială a Sănătății (OMS). De asemenea, dorim să mulțumim jurnaliștilor de la Să Fie Lumină, Libertatea, Byline Times, openDemocracy și The Guardian, care ne-au împărtășit investigațiile și experiențele lor personale.

Dorim să aducem aprecierea noastră și să mulțumim numeroșilor profesioniști din domeniul sănătății și studenților la medicină care și-au făcut timp să discute cu noi și să ne ofere informații și indicații valoroase. De asemenea, am dori să le mulțumim oficialilor religioși care au răspuns solicitărilor noastre de interviuri și ne-au oferit informațiile lor.

Human Rights Watch dorește să exprime cea mai profundă recunoștință față de femeile curajoase care, în ciuda circumstanțelor dificile și a durerii de a retrăi amintiri, ne-au împărtășit poveștile lor.

Human Rights Watch recunoaște cooperarea, furnizarea de date și contribuția oficialilor guvernamentali și a experților din Ministerul Sănătății, Ministerul Educației, Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați, Direcția de Sănătate Publică Iași, o serie de birouri ale administrației locale și partidul politic REPER.