publications

<<previous  |  index  |  next>>

III. Informaţii generale

Intre 1986 şi 1991, cel puţin 10.000 de copii au contactat HIV în România.4 Răspândirea rapidă a virusului HIV între copiii României poate fi în mod direct pusă în legătură cu politicile lui Nicolae Ceauşescu, dictatorul care conducea ţara la acel moment.5 Sub conducerea lui Ceauşescu, România a fost martora unei creşteri grave în malnutriţia infantilă şi în abandon deoarece politicile sale pronataliste au fost promovate ajungându-se inclusiv la o interzicere de fapt a contracepţiei, avortului şi divorţului, care erau dublate de politici economice dezastruoase care au transformat România în una dintre cele mai sărace ţări ale Europei. In timp ce se lupta pentru păstrarea în viaţă a acestor copii, personalul din spitale şi orfelinate se baza pe injecţii cu antibiotice şi pe “micro-transfuzii,” datorită concepţiei greşite că mici transfuzii de sânge de la o persoană aparent sănătoasă vor îmbunătăţi starea nutriţională a copiilor.6 Insă România nu a început să testeze sângele şi produsele din sânge până în 1990, şi personalul medical şi cel din orfelinate de multe ori nu steriliza corect acele de seringă pentru a preveni transmiterea HIV sau a altor boli. Conform datelor din această perioadă, nu era neobişnuit ca în anumite spitale şi orfelinate să li se administreze copiilor 120 de injecţii în o perioadă de patru săptămâni.7

Astăzi, mai mult de 7.200 din cele aproximativ 11.2000 de persoane care trăiesc cu HIV în România sunt copii şi tineri între cincisprezece şi nouăsprezece ani.8  In timp ce numărul de copii care trăiesc cu HIV pare mic în comparaţie cu cel din tările Africii sub-sahariene, este şocant de mare pentru o ţară europeană, mai ales dată fiind populaţia totală a României de 22 de milioane.9

Există puţine date guvernamentale care să includă indicatori privind protecţia socială minimală pentru mulţi dintre aceşti copii şi datele existente sunt îndoielnice. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului, instituţia responsabilă cu monitorizarea implementării standardelor de protecţie a copilului, colectează date numai în legătură cu cei aproximativ 3.400 de copii care trăiesc cu HIV care sunt înscrişi în documentele direcţiilor judeţene pentru asistenţă socială şi protecţia copilului. Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap colectează numai informaţii privind un număr şi mai mic de copii, cei care au solicitat şi obţinut certificate de handicap, un proces la care multe familii renunţă pentru că se tem de încălcările dreptului la confidenţialitate, aşa cum vom arăta mai târziu.10

O temă gravă de îngrijorare este absenţa monitorizării adecvate a abuzului şi neglijării copiilor care trăiesc cu HIV care rămân în instituţii sau care au fost dezinstituţionalizaţi şi trimişi în familiile naturale, familiile extinse sau cu asistenţi maternali. Conform UNICEF, în 1992, 67% dintre copiii care trăiesc cu HIV se aflau în instituţii, cu ’efecte dezastruoase’ în ceea ce priveşte dezvoltarea acestor copii pentru că au fost privaţi de alte servicii sociale şi de educaţie.11 De atunci numărul copiilor care au fost plasaţi în afara familiilor lor naturale a scăzut considerabil dar conform datelor de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului mai mult de 700 de copii care trăiesc cu HIV rămân în centre de timp familial, la asistenţi maternali, în case organizate de ONGuri şi case de tip familial organizate de stat şi orfelinate.12 Eduard Petrescu, reprezentantul UNAIDS în biroul său din România a declarat Human Rights Watch, “procesul de dezinstituţionalizare a copiilor cu HIV nu a fost gândit până la capăt: copiii au fost trimişi în locuri în care nu existau servicii, uneori în sate îndepărtate, în familii care nu au avut legătură cu ei timp de ani de zile şi care nu ştiau nimic despre SIDA…A fost făcută în grabă ca să se raporteze că e o problemă rezolvată. Din punct de vedere medical probabil că nu a fost o idee foarte bună şi şi probabil că nu a fost bine nici pentru familii – majoritatea copiilor nu au mers la familiile lor.” Petrescu a spus că nu ştie ce s-a întâmplat cu aceşti copii pentru că “nu a existat un grup puternic care să pledeze pentru drepturile lor aşa cum s-a întâmplat în cazul copiilor cu familii,” adaugând, “este greu să abordezi chestiunea câtorva copii cu HIV în contextul mai larg al dezinstituţionalizării – nu avem semnale majore că aceşti copii nu au acces la servicii.”13



[4]  Comisia Naţională pentru Supraveghere, Control şi Prevenirea HIV/SIDA în raportul pe 2006 pentru UNAIDS a afirmat că “Mai mult de 7,000 de copii infectaţi în anii 80 trăiesc astăzi şi majoritatea dintre eu sunt între 16-18 ani.” Conform comisiei de experţi a Ministerului Sănătăţii la 31 decembrie 2005, 3.622 de copii au murit în România. Comisia de experţi defineşte copil ca persoanele sub 14 ani la data diagnosticului. Vezi Comisia Naţională pentru Supraveghere, Control şi Prevenirea HIV/SIDA, indicatori de ţară, ianuarie 2003-decembrie 2005, [online] http://data.unaids.org/pub/Report/2006/2006_country_progress_report_romania_en.pdf (accesat 31, mai 2006) p. 4; şi Ministerul Sănătăţii, Comisia Naţională de Luptă impotriva SIDA, Institutul de Boli Infecţioase Prof. Dr. Matei Balş, Date Statistice HIV/SIDA in Romania la 31 Decembrie 2005 (“Statistics on HIV/SIDA in Romania on December 31, 2005,”) [online] http://www.cnlas.ro/hiv/statistica.htm (accesat la 9, martie 2006).  Chiar şi astăzi, sunt descoperite noi cazuri de copii infectaţi în acea perioadă şi este imposibil de estimat câţi copii au decedat din cauza subnutriţiei, a bolilor comune ale copilăriei, tuberculozei sau în alte condiţii fără să fi fost diagnosticaţi ca HIV-pozitivi.

[5] Pentru o discuţie mau detaliată a acestor politici şi a implicaţiilor lor în ră[pândirea HIV/SIDA în România, vezi, Human Rights Watch, “Romania’s Orphans: A Legacy of Repression,”  un raport al Human Rights Watch Report, vol. 2, no. 15, December 1990.

[6] Dr. Rodica Mătuşa a coordonat îngrijirea a mai mult de 1.700 de copii care trăiesc cu HIV ca director al secţiei de pediatrie SIDA din Spitalul Municipal Constanţa din 1989 până in 2003. Ea a declarat Human Rights Watch că 50% dintre aceşti copii erau infectaţi prin transfuzii, “In special copiii din orfelinate,” 30% erau infectaţi prin ace de seringă contaminate şi 20% prin transmisie verticală de la mame infectate. “Marinarii au transmis boala prostituatelor care au răspândit-o prin donaţii de sânge  - o fiolă [de sânge] era administrată la câţiva copii pentru că erau bebeluşi şi nu aveau nevoie decât de 50-60 ml [de sânge]. Pot dovedi că dacă copilul nu a dobândit HIV prin transmisie verticală, toate cazurile erau ale unor copii care au fost internaţi la un spital.” Human Rights Watch interviu cu Dr. Rodica Mătuşa, preşedinte, Asociaţia Speranţa, Constanţa, 13, februarie, 2006.

[7] Human Rights Watch, “Romania’s Orphans: A Legacy of Repression,” p. 9.

[8] Ministerul Sănătăţii, Comisia Naţională pentru Lupta împotriva SIDA, Institutul de Boli Infecţioase Prof. Dr. Matei Balş, Date Statistice HIV/SIDA in Romania la 31 Decembrie 2005.

[9] Cel mai recent studiu de evaluare EUROHIV listează numărul total de SIDA pediatric pentru întreaga zonă europeană a OMS ca fiind de 10.949 la sfârşitul lui 2004- vezi European Centre for Epidemiological Monitoring of AIDS (EUROHIV), HIV/AIDS Surveillance in Europe End of the Year Report  (Saint-Maurice: Institut de veille sanitaire, October 2005), No. 71, Tabelul 18, p. 34. Datele statistice privind copiii români care trăiesc cu HIV/SIDA au importante limite: bazele de date româneşti urmează practicile United States Centers for Disease Control (CDC) care tratează copiii de peste paisprezece ani ca adulţi din punctul de vedere al statisticilor şi astfel combină datele privind persoanele între cincisprezece şi nouăsprezece ani în o singură categorie; noi cazuri de copii infectaţi între 1987-1991 sunt încă diagnosticaţi şi se ştie puţin despre prevalenţa HIV/SIDA între persoanele care oferă servicii sexuale contra bani (un grup despre care se ştie că include un mare număr de copii) şi între copiii şi tinerii care trăiesc pe străzi pentru că aceste grupuri au fost puţin testate deşi despre ambele grupuri de ştie că au rate înalte de alte boli cu transmitere sexuală.

[10] La data de 30, septembrie 2005, Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap avea în datele sale 3.108 copii care trăiesc cu HIV/SIDA, inclusiv şapte copii în instituţii de stat. Statistici ale Autorităţii Naţionale pentru Persoane cu Handicap, la dosar cu Human Rights Watch.

[11] Vezi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului, Raport Analitic Consolidat – România – 2003, (document în lucru) pp. 2, 13, 18-19, şi UNICEF, et al., Situaţia Copilului şi a Familiei în România/The Situation of Child and Family in Romania, (mai 1998), p. 88.

[12] Dintre cei 3.390 de copii care trăiesc cu HIV înregistraţi cu direcţiile pentru protecţia copilului, 2.680 trăiesc în familiile naturale, 121 în familii extinse, 290 în centre private de plasament, 244 în centre publice de plasament şi 55 cu asistenţi maternali. Date statistice privind copiii cu HIV/SIDA înregistraţi cu direcţiile generale pentru asistenţă socială şi drepturile copilului la 31 marie, 2005, la dosar cu Human Rights Watch.

[13] Human Rights Watch interviu cu Eduard Petrescu, reprezentant, UNAIDS, Bucureşti, 6, februarie, 2006.


<<previous  |  index  |  next>>August 2006