VI. Standarde de drepturile omului n dreptul internaţional şi romnesc

Constituţia Romniei prevede că tratatele internaţionale n vigoare sunt parte integrantă din dreptul intern şi că, dacă există neconcordanţe, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului n care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile . [211] Romnia este parte la tratate internaţionale şi regionale care o obligă să asigure dreptul copiilor la protecţie şi la ngrijire fără discriminare, inclusiv dreptul lor la sănătate, educaţie, informaţie şi viaţă privată. Aceste tratate includ Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice, Pactul Internaţional privind Drepturile Economice, Sociale şi Culturale, Convenţia privind Eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare mpotriva Femeilor, Convenţia privind Drepturile Copilului [212] Romnia este parte şi la Convenţia Europeană pentru Protejarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale (Convenţia Europeană) şi la Carta Socială Europeană . [213] Ambele tratate sunt instrumente ale Consiliului Europei. Comitetul de Miniştrii al Consiliului Europei, una dintre instituţiile principale ale Consiliului a adoptat şi o recomandare privind "Chestiunile etice ale infecţiei HIV n ngrijirea medicală şi socială" [214] care stabileşte liniile directoare privind felul n care persoanele care trăiesc cu HIV ar trebui să fie respectate n conformitate cu politicile de sănătate publică ale statelor membre ale Consiliului Europei.

Dreptul copiilor la protecţie şi ngrijire

Articolul 19 din Convenţia privind Drepturile Copilului cere ca statele parte la convenţie să ia toate măsurile adecvate pentru a proteja copiii de "toate formele de violenţă fizică sau mentală, injurii sau abuz, abandon sau tratament neglijent, rele tratamente sau exploatare, inclusiv abuz sexual, n timp ce se află n grija părinţilor, a tutorilor sau a oricărei alte persoane care are copilul n ngrijire." Articolul 20 (1) prevede că "un copil care este privat temporar sau permanent de mediul său familial, sau pentru care este n interesul său superior să nu rămnă n acel mediu, va avea dreptul la protecţie specială şi la asistenţă asigurată de stat." Această prevedere reia articolul 24(1) al Pactului Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice care garantează că fiecare copil are "dreptul la măsurile de protecţie necesare care decurg din calitatea sa de minor."

Angajamentele regionale de drepturile omului ale Romniei stabilesc obligaţii similare pentru a asigura că "copiii şi tinerii au dreptul la protecţie socială, legală şi economică adecvată" [215] ş i c ă sunt proteja ţ i de rele tratamente sau de abuz. Articolul 3 al Conven ţ iei Europene cere statelor s ă ia m ă suri menite s ă asigure c ă persoanele nu sunt supuse la tortur ă sau la tratamente inumane ş i degradante, inclusiv rele tratamente aplicate de indivizi priva ţ i. Aceste m ă suri ar trebui s ă garanteze protec ţ ia eficient ă , n special, pentru copii ş i alte persoane vulnerabile ş i s ă includ ă etapele adecvate pentru a preveni relele tratamente de care autorit ăţ ile ş tiu sau ar fi trebuit s ă ş tie. [216] Persoanele trebuie să dispună de un remediu eficient pentru prevenirea unor astfel de abuzuri şi de un mecanism pentru stabilirea responsabilităţii autorităţilor sau instituţiilor statului pentru acte sau omisiuni care implică ncălcarea drepturilor. Compensarea pentru daunele nepecuniare care rezultă din ncălcarea drepturilor ar trebui să fie un principiu disponibil ca parte a măsurilor de repunere n drepturi. [217]

In ceea ce priveşte copiii afectaţi sau care au devenit orfani din cauza HIV, Comitetul pentru Drepturile Copilului (instituţia care interpretează Convenţia privind Drepturile Copilului) a interpretat articolele 3 (interesul superior al copilului), 20 (copiii privaţi de mediul lor familial) şi 25 (evaluarea tratamentului) din Convenţie ca incluznd condiţia ca statele să asigure asistenţă "n aşa fel nct, n măsura posibilităţilor, copiii să poată rămne n structurile de tip familial existente." Atunci cnd acest lucru nu este posibil, Comitetul le cere statelor să asigure "n măsura posibilităţilor, ngrijire alternativă de tip familial (de exemplu asistenţă maternală)" şi comentează că "orice formă de ngrijire instituţională pentru copii ar trebui să fie folosită numai ca ultimă soluţie." [218]

Articolul 23 din Convenţie recunoaşte dreptul adiţional al copiilor cu dizabilităţi mentale sau fizice de a beneficia de ngrijiri speciale şi, n măsura resurselor disponibile, de asistenţă adecvată "structurată pentru a asigura că copilul cu deficienţe are acces efectiv şi beneficiază de educaţie, pregătire, servicii de ngrijire medicală, servicii de reabilitare, pregătire pentru angajare şi oportunităţi de recreere care să permită atingerea unei integrări sociale şi a dezvoltării individuale ct mai reuşite cu putinţă, inclusiv dezvoltarea sa culturală şi spirituală."

Articolul 107 din Legea 272/2004 privind protejarea şi promovarea drepturilor copilului prevede servicii de zi, servicii de tip familial şi de tip rezidenţial pentru copiii n pericol de a fi neglijaţi sau abuzaţi.[219] Legea defineşte abuzul ca "orice acţiune voluntară a unei persoane care se află ntr-o relaţie de răspundere, ncredere sau de autoritate faţă de acesta, prin care este periclitată viaţa, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului."[220] Neglijarea copilului este definită ca "omisiunea, voluntară sau involuntară, a unei persoane care are responsabilitatea creşterii, ngrijirii sau educării copilului de a lua orice măsură subordonată acestei responsabilităţi, fapt care pune n pericol viaţa, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului."[221] Legea interzice şi "pedepsele fizice de orice fel" şi privarea de drepturi care ar putea avea acelaşi rezultat ca neglijarea şi se aplică copiilor din familii sau "n orice instituţie care asigură protecţia, ngrijirea şi educarea copiilor.[222]

După notificarea cazului de abuz sau de neglijare a copilului, direcţia generală pentru asistenţă socială şi protecţia copilului de la nivel local trebuie să ancheteze şi să asigure tipul de servicii care este necesar: de zi, de tip familial sau rezidenţial. [223] Prin lege, reprezentanţii direcţiei generale pentru asistenţă socială şi protecţia copilului au dreptul de a intra n instituţii şi n locuinţe private pentru a investiga informaţii privind abuzul şi neglijarea şi pot cere sprijinul poliţiei n aceste anchete. [224] In cazurile de grave rele tratamente, Codul Penal prevede şi sancţiuni penale. [225]

Dreptul la protecţie mpotriva discriminării

Articolul 2 din Convenţia privind Drepturile Copilului cere ca statele să ia toate măsurile necesare pentru a se asigura că copiii sunt protejaţi mpotriva discriminării "indiferent de rasa, culoarea, sexul, limba, religia, opinia politică sau de altă natură, originea naţională, etnică sau socială, proprietatea, dizabilitatea, statutul dobndit prin naştere sau n orice alt fel, al copilului sau al părinţilor sau tutorilor săi." Comitetul pentru Drepturile Copilului a interpretat "alt statut" ca incluznd şi statutul HIV/SIDA al copilului sau al părinţilor săi." [226] Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice, Pactul Internaţional privind Drepturile Economice, Sociale şi Culturale, Convenţia pentru Eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare mpotriva Femeilor şi Convenţia Europeană pentru Protecţai Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale conţin protecţii similare şi sunt aplicate copiilor şi adulţilor. [227]

In plus faţă de interzicerea discriminării, dreptul internaţional cere de asemenea statelor şi să ia măsurile pozitive necesare pentru a pune n practică acest drept. Comitetul privind Drepturile Copilului a subliniat "necesitatea de a asigura protecţie juridică, economică şi socială copiilor afectaţi pentru a le asigura accesul la educaţie, moştenire, locuinţă şi servicii de sănătate şi sociale, precum şi pentru a-i face să se simtă n siguranţă atunci cnd dezvăluie statutul lor sero-pozitiv sau pe cel al familiilor lor atunci cnd copiii consideră că este necesar." [228] Ghidul Director al Naţiunilor Unite privind HIV/SIDA şi Drepturile Omului recomandă ca "statele să adopte sau să asprească legislaţia anti-discriminare şi alte legi care asigură protecţia grupurilor vulnerabile, a persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA şi a persoanelor cu dizabilităţi mpotriva discriminării att n sectorul public ct şi n cel privat şi să asigure remedii civile şi administrative rapide şi eficiente." [229]

Legea 48/2002 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare defineşte discriminarea ca: "orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţăcare are ca scop sau efect restrngerea ori nlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, n condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale ori a drepturilor recunoscute prin lege, n domeniul politic, economic, social şi cultural sau n orice alte domenii ale vieţii publice." [230] In 2004 legea a fost modificată pentru a include n mod explicit HIV ntre categoriile protejate. [231] Legea prevede existenţa unui Consiliu Naţional pentru Combaterea Discriminării care are mandatul de a investiga plngerile, de a da mici amenzi şi de a propune măsuri afirmative dar pnă acum folosirea acestui mecanism a fost limitată (vezi secţiunea V, de mai sus).

Legea 48/2002 permite de asemenea victimelor discriminării să aducă un caz n faţa instanţelor civile şi să solicite daune şi restabilirea situaţiei anterioare existente nainte de săvrşirea actului de discriminare. [232] Cu toate acestea, astfel de acţiuni necesită mai mult timp, resurse şi pregătire dect sunt disponibile pentru multe dintre persoanele care trăiesc cu HIV sau pentru ONGurile care lucrează n acest domeniu. [233]

Dreptul la cel mai nalt standard de sănătate

Toţi oamenii au dreptul să se bucure de cel mai nalt standard posibil de sănătate mentală şi fizică, un drept garantat de Pactul Internaţional privind Drepturile Economice, Sociale şi Culturale, Convenţia privind Drepturile Copilului şi de Convenţia pentru Eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare mpotriva Femeilor. [234] Acest drept impune statelor o obligaţie de a lua măsurile necesare pentru prevenirea, tratamentul şi controlul epidemiilor şi al altor boli. [235] Comitetul nsărcinat cu interpretarea Convenţiei a declarat că "instituţiile de sănătate, bunurile şi serviciile trebuie să fie accesibile tuturor, mai ales celor mai vulnerabili şi grupurilor marginalizate din populaţie, n drept şi n practică, fără discriminare n baza oricăruia dintre criteriile interzise," care includ "starea de sănătate (inclusiv HIV/SIDA)." [236]

Dreptul la cel mai nalt standard de sănătate posibil este subiectul "realizării progresive" ceea ce implică "obligaţia specifică şi continuă [a statelor membre] de a face paşi către realizarea deplină a acestui drept ct mai repede şi ct mai eficient cu putinţă." [237] Statele trebuie să garanteze anumite obligaţii fundamentale ca parte a dreptului la sănătate. Acestea includ: asigurarea accesului nediscriminatoriu la facilităţile de sănătate, n special pentru grupurile vulnerabile şi marginalizate; asigurarea medicamentelor esenţiale; asigurarea distribuirii echitabile a tuturor facilităţilor de sănătate, a bunurilor şi serviciilor; adoptarea şi implementarea unei strategii naţionale de sănătate publică şi a unui plan de acţiune cu criterii şi termene clare, asigurarea ngrijirii reproductive şi maternale; luarea de măsuri pentru a preveni, trata şi controla epidemiile şi bolile endemice; mbunătăţirea educaţiei şi a accesului la informaţie pentru chestiuni importante de sănătate. [238] Conform Comitetului nsărcinat cu interpretarea Convenţiei, pentru a justifica eşecul n ndeplinirea acestor obligaţii minime, folosind scuza absenţei resurselor disponibile, un stat membru "trebuie să demonstreze că toate eforturile au fost depuse pentru a folosi toate resursele care i sunt la dispoziţie n ncercarea de a satisface, n mod prioritar, aceste obligaţii minimale." [239]

In opinia Comitetului pentru Drepturile Copilului, obligaţiile statelor parte "se extind la a se asigura că copiii au acces susţinut şi egal la tratament şi ngrijire comprehensive, inclusiv medicaţia necesară conexă HIV, bunuri şi servicii, pe baze non-discriminatorii." [240] Exprimndu-şi ngrijorarea că "copiii cu dizabilităţi, indigeni, copiii aparţinnd minorităţilor, copiii care trăiesc n zone rurale, copiii care trăiesc n sărăcie extremă sau copiii care sunt n alt fel marginalizaţi de societate" ar putea să nu reuşească să acceseze serviciile de sănătate conexe HIV care sunt disponibile, Comitetul a notat că statele parte "trebuie să se asigure că serviciile sunt asigurate tuturor copiilor care trăiesc n graniţele lor." [241]

Recunoscnd că adolescenţii au nevoi speciale de dezvoltare şi de sănătate, Comitetul pentru Drepturile Copilului a subliniat mai departe că dreptul la sănătate obligă statele "să se asigure că adolescenţii au acces la informaţii care sunt esenţiale pentru sănătatea şi dezvoltarea lor şi că au oportunităţile de a participa n deciziile care le afectează propria sănătate (n special prin consimţămntul informat şi dreptul la confidenţialitate), să şi nsuşească abilităţile necesare pentru viaţă, să obţină informaţii adecvate şi potrivite vrstei şi de a avea alegeri legate de propriul comportament adecvate"; "să asigure că toţi adolescenţii au acces la facilităţi de sănătate, bunuri şi servicii, inclusiv serviciile de consiliere şi de sănătate pentru sănătatea mentală şi sexuală şi a reproducerii, de o calitate adecvată şi sensibilă la temerile adolescenţilor"; şi să implementeze măsuri pentru prevenirea bolilor mentale şi de promovare a serviciilor mentale pentru adolescenţi."[242] Comitetul a specificat că:

Inainte ca părinţii să şi dea consimţămntul, adolescenţii trebuie să aibă şansa de a-şi exprima opiniile liber şi opiniilor lor trebuie să li se acorde greutatea cuvenită, n conformitate cu art. 12 al Convenţiei. In orice caz, dacă adolescentul este suficient de matur, consimţămntul informat va fi obţinut de la acesta, concomitent cu informarea părinţilor dacă acesta este "interesul superior al copilului" (art.3)

In ceea ce priveşte confidenţialitatea şi viaţa privată şi tema conexă a consimţămntului informat pentru tratament, statele parte trebuie să (a) adopte legi sau norme care să asigure faptul că consilierea confidenţială este asigurată adolescenţilor n aşa fel nct ei să poată să consimtă informaţi fiind. Astfel de legi sau regulamente trebuie să prevadă o vrsta pentru acest proces sau să se refere la capacitatea n dezvoltare a copilului; şi (b) să asigure pregătire personalului medical privind drepturile adolescenţilor la viaţă privată şi confidenţialitate şi de a fi informaţi n legătură cu tratamentul ales şi de a-şi da consimţămtul informat . [243]

Legea romnească pentru protejarea drepturilor copilului garantează copiilor dreptul la accesul la servicii medicale şi la medicaţie adecvată situaţiei lor şi plătită de către stat.[244]Legea 584/2002 privind măsurile de prevenire a răspndirii SIDA n Romnia şi protejarea persoanelor infectate cu HIV sau bolnave de SIDA garantează persoanelor care trăiesc cu HIV ngrijirea medicală specializată gratuită şi tratamentul anti-retroviral gratuit precum şi tratamentul pentru bolile asociate HIV.[245] Facilităţile medicale şi doctorii sunt obligaţi să asigure ngrijiri n conformitate cu pregătirea lor şi simptomele pacientului.[246] Cu toate acestea, guvernul ncă trebuie să adopte norme de implementare a legii 584/2002 bine articulate, n ciuda prevederilor din art.20 care statuează că "n 30 de zile de la data intrării n vigoare a legii, se va elabora şi se va supune aprobării, regulamentul de aplicare a prevederilor legii." [247] Normele elaborate n noiembrie 2004, nu au făcut dect să repete obligaţia autorităţilor de a adopta norme, de a lua măsuri de prevenire şi măsuri de protecţie socială şi de a adopta norme n ceea ce priveşte confidenţialitatea informaţiilor, a tratamentului, a pregătirii profesionale şi a finanţării pentru diferitele activităţi conexe HIV, fără stabilirea unor termene limită clare, a unor sancţiuni şi responsabilităţi.[248]

Dreptul la educaţie

In conformitate cu dreptul internaţional, dreptul la educaţie este stabilit n Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Pactul Internaţional privind Drepturile Economice, Sociale şi Culturale, Convenţia privind Drepturile Copilului şi de Convenţia pentru Eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare mpotriva Femeilor. [249] Aceste instrumente specifică faptul că educaţia primară trebuie să fie "obligatorie şi gratuită pentru toţi."[250] Educaţia secundară, inclusiv educaţia n şcolile profesionale, trebuie să fie "disponibilă şi accesibilă pentru fiecare copil," şi statele parte trebuie "să ia măsurile necesare, cum ar fi introducerea educaţiei gratuite şi oferirea de asistenţă socială n caz de nevoie."[251]In plus, Convenţia privind Drepturile Copilului obligă statele parte "să ia măsurile pentru a ncuraja participarea regulată la şcoală şi reducerea ratelor de abandon şcolar."[252]

Att educaţia primară ct şi cea secundară trebuie să includă elemente de "disponibilitate, accesibilitate, acceptabilitate şi adaptabilitate."[253] Comitetul pentru Drepturile Economice, Sociale şi Culturale a definit disponibilitatea ca nsemnnd "instituţii şi programe educaţionale care funcţionează care să fie disponibile n număr suficient n cadrul jurisdicţiei respective."[254]Instituţiile educaţionale trebuie să fie accesibile tuturor fără discriminare, "să fie accesibile din punct de vedere fizic," şi să fie "accesibile din punct de vedere financiar pentru toţi."[255]Comitetul a continuat arătnd că că nvăţămntul primar ar trebui să fie "gratuit pentru toţi" şi că statele parte "trebuie să introducă n mod progresiv nvăţămnt secundar şi superior gratuit" [256] (vezi mai jos).

In conformitate cu Carta Socială Europeană, Romnia şi-a asumat obligaţia de "a asigura copiilor şi tinerilor educaţie primară şi secundară gratuită precum şi să ncurajeze participarea regulată la ore."

Ca şi dreptul la sănătate, dreptul la educaţie este considerat "un drept cu realizare progresivă:" devenind parte la instrumentele internaţionale, un stat este de acord "să ia măsuriconform maximului de resurse disponibile" pentru realizarea deplină a dreptului la educaţie. [257] Totu ş i, chiar dac ă dreptul la educa ţ ie este un drept cu punere n practic ă progresiv ă , interdic ţ ia discimin ă rii nu este. Comitetul privind Drepturile Economice, Sociale ş i Culturale a afirmat c ă "Interdic ţ ia discrimin ă rii prev ă zut ă n art.2(2) al Pactului [privind Drepturile Economice, Sociale ş i Culturale] nu depinde nici de realizarea progresiv ă , nici de existen ţ a resurselor; se aplic ă deplin ş i imediat tuturor aspectelor educa ţ iei ş i include toate criteriile de discriminare interzise la nivel interna ţ ional." [258] Astfel, indiferent de resursele pe care le deţine, un stat trebuie să asigure educaţia "n baza oportunităţilor egale," "fără discriminare de orice fel, indiferent de rasa, culoarea, sexul, limba, religia, opinia politică sau de altă natură, originea naţională, etnică sau socială, proprietatea, dizabilitatea, naşterea sau alt statut al copilului." [259] "Alt statut" aşa cum am explicat mai sus include şi statutul HIV al copiilor sau părinţilor.

Comitetul pentru Drepturile Copilului a subliniat că copiii afectaţi de HIV trebuie să aibă acces egal la educaţie, afirmnd că statele parte sunt obligate "să se asigure că educaţia primară este disponibilă pentru toţi copiii, infectaţi sau nu, orfani, sau afectaţi n alt fel de HIV/SIDA" şi că "statele parte trebuie să ia măsurile necesare pentru ca copiii afectaţi de HIV/SIDA să rămnă n şcoală." [260]

Legea romnească prevede că educaţia primară şi secundară sunt gratuite şi că educaţia este obligatorie pnă la clasa a zecea sau pnă la optsprezece ani. [261] Dreptul la educaţie al copiilor care trăiesc cu HIV este specificat din nou n legea 584/2002, care prevede că "persoanele infectate cu HIV sau bolnave de SIDA au dreptul la protecţie socială şi tratament nediscriminatoriu n ceea ce priveşte dreptul lor la educaţie," inclusiv integrarea lor n sistemul de educaţie formală. [262]

Dreptul la Informaţie

Dreptul internaţional al drepturilor omului prevede dreptul "de a căuta, obţine şi disemina informaţie de toate tipurile," care include informaţie privind sănătatea proprie. [263] Convenţia privind Drepturile Copilului stabileşte obligaţia statelor de "a se asigura că toate segmentele societăţii, n particular părinţii cu copii, sunt informaţi, au acces la educaţie şi sunt susţinuţi n folosirea informaţiei esenţiale privind sănătatea copiilor." [264] Comitetul pentru Drepturile Copilului a declarat n comentariul s ă u general privind HIV/SIDA c ă copiii au dreptul s ă acceseze informa ţ ie adecvat ă privind prevenirea HIV, subliniid c ă

Prevenirea eficientă HIV/SIDA cere statelor să se abţină de la cenzurarea, reţinerea sau informarea greşită n ceea ce priveşte date privind sănătatea, inclusiv educaţia şi informaţia sexuală, şi ca, n conformitate cu propriile obligaţii, să asigure dreptul la viaţă, supravieţuire şi dezvoltare a copilului (art.6). Statele parte trebuie să se asigure că copiii au abilitatea de a obţine informaţia şi abilităţile care să i protejeze pe ei şi alte persoane care ncep să şi exprime sexualitatea. [265]

Un aspect al dreptului la informaţie adecvată este dreptul copilului la informaţii privind propriul statut HIV:

Accesibilitatea consilierii HIV voluntare şi confidenţiale şi a serviciilor de testare, cu luarea n considerare a capacităţii copilului n continuă evoluţie, este fundamentală pentru drepturile şi sănătatea copiilor. Asemenea servicii sunt critice pentru abilitatea copiilor de a reduce riscul de a contacta sau transmite HIV, de a accesa servicii specifice de ngrijire HIV, de tratament şi susţinere şi de a-şi planifica mai bine viitorul propriu. In conformitate cu obligaţia lor din cadrul art. 24 al Convenţiei de a asigura că nici un copil nu este privat de dreptul său la accesul la serviciile de sănătate, statele parte trebuie să asigure accesul la consilierea HIV voluntară şi confidenţială şi la testare pentru toţi copiii. [266]

Accesul la informaţii de sănătate este de asemenea esenţial pentru realizarea dreptului la cel mai nalt standard posibil de sănătate şi, n final, la dreptul la viaţă. [267] Articolul 12 al Pactului privind Drepturile Sociale, Economice şi Culturale obligă n mod expres guvernele să ia toate măsurile necesare pentru "prevenirea, tratamentul şi controlul bolilor epidemice," cum ar fi HIV. [268] Organismul ONU responsabil cu monitorizarea implementării Pactului privind Drepturile Sociale, Economice şi Culturale a interpretat art. 12 ca implicnd "stabilirea unor programe de prevenire şi de educaţie pentru temeri legate de comportamentul care poate afecta sănătatea aşa cum sunt bolile cu transmitere sexuală, n particular HIV/SIDA." [269] Cu un limbaj similar cu cel al Comitetului pentru Drepturile Copilului, Comitetul pentru Drepturile Economice, Sociale şi Culturale a notat mai departe:

Statele ar trebui să se abţină de la limitarea accesului la contraceptive şi la alte măsuri de a menţine sănătatea sexuală şi a reproducerii, de la cenzură, de la reţinerea sau falsa reprezentare n mod intenţionat a informaţiei legate de sănătate, inclusiv educaţia şi informaţia sexuală, precum şi de la prevenirea participării oamenilor la chestiunile legate de sănătate statele ar trebui să se asigure şi că terţii nu limitează accesul oamenilor la informaţii şi servicii privind sănătatea. [270]

Comitetul pentru Drepturile Copilului a afirmat că "accesibilitatea serviciilor de consiliere şi de testare HIV confidenţiale şi voluntare, acordndu-se atenţia cuvenită capacităţilor n evoluţie ale copilului, este fundamentală pentru drepturile şi sănătatea copilului." [271]

Carta Europeană Socială stabileşte că n scopul exercitării dreptului la protecţia sănătăţii, statele trebuie să ia măsuri "pentru a asigura facilităţile de consiliere şi educaţionale pentru promovarea sănătăţii şi ncurajarea responsabilităţii individuale n chestiunile de sănătate." [272]

Legea romnească 46/2003 privind drepturile pacientului obligă doctorii să informeze pacienţii privind diagnosticul lor, starea generală de sănătate, evoluţia bolii şi tratamentul recomandat precum şi alternativele, dar această prevedere nu este pusă n aplicare n cazul copiilor şi al tinerilor care trăiesc cu HIV dacă părinţii şi tutorii refuză dezvăluirea diagnosticului (vezi secţiunea IV de mai sus). [273] Legea 584/2002 stabileşte o obligaţie pentru diseminarea informaţiei despre transmiterea HIV şi despre comportamentul adecvat n legătură cu o persoană care trăieşte cu HIV n toate instituţiile de nvăţămnt, precum şi diseminarea de informaţii către publicul larg, privind HIV şi transmiterea sa. [274]

Dreptul la viaţă privată

Dreptul internaţional cere statelor să protejeze indivizii mpotriva "interferenţelor arbitrare sau nelegale" cu "viaţa privată, de familie, domiciliu şi corespondenţă" şi mpotriva "atacurilor ilegale la onoare şi reputaţie." [275] In interpretarea acestui drept, Comitetul pentru Drepturile Copilului a afirmat că statele "trebuie să protejeze confidenţialitatea rezultatelor testelor HIVinclusiv n cadrul facilităţilor sociale şi de sănătate şi informaţiile privind statutul HIV al copiilor nu poate fi dezvăluit terţilor, inclusiv părinţi, fără consimţămntul copilului." [276] In interpretarea prevederii paralele din Pactul pentru Drepturile Civile şi Politice, Comitetul pentru Drepturile Omului specifică mai departe că statele trebuie să ia măsuri eficiente "să se asigure că informaţia privind viaţa privată nu ajunge n minile persoanelor care nu sunt autorizate prin lege să o primească, proceseze şi să o folosească şi că nu este niciodată folosită pentru scopuri incompatibile cu Convenţia," şi că persoanele au dreptul de a solicita rectificarea sau eliminarea dosarelor care conţin date personale incorecte sau date colectate sau procesate contrar legii. [277]

La nivel regional, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Comitetul European pentru Drepturi Sociale şi Comitetul de Miniştrii al Consiliului Europei au abordat subiectul esenţial al vieţii private şi al confidenţialităţii n ceea ce priveşte sănătatea şi statul HIV al persoanei. In cazul Z v. Finland, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că:

    . .. protec
    ţ
    ia datelor personale, inclusiv a datelor personale medicale este de importan
    ţă
     fundamental
    ă pentru ca persoana să se bucure de exercitarea dreptului său la respectarea vieţii private şi de familie aşa cum a fost garantat de Art.8 din ConvenţieRespectarea confidenţialităţii datelor de sănătate este un principiu fundamental n sistemele juridice ale tuturor statelor contractante ale Convenţiei. Este important nu numai să fie respectat sentimentul de viaţă privată al pacientului dar şi să i fie păstrată ncrederea n profesia medicală şi n serviciile medicale n general. 
  

    F
    ă
    r
    ă
     o astfel de protec
    ţ
    ie, persoanele care necesit
    ă
     asisten
    ţă
     medical
    ă
     pot avea re
    ţ
    ineri 
    n a dezv
    ă
    lui astfel de informa
    ţ
    ie de natur
    ă
     intim
    ă
    ş
    i personal
    ă
    , care ar fi necesar
    ă
     pentru a ob
    ţ
    ine tratamentul adecvat 
    ş
    i chiar 
    n a 
    ncerca s
    ă
     ob
    ţ
    in
    ă
     astfel de asisten
    ţă
    , punnd astfel 
    n pericol s
    ă
    n
    ă
    tatea proprie 
    ş
    i, 
    n cazul unor boli transmisibile, s
    ă
    n
    ă
    tatea comunit
    ăţ
    ii
  

    Legea intern
    ă
     trebuie astfel s
    ă
     includ
    ă
     garan
    ţ
    ii adecvate pentru a preveni orice comunicare sau dezv
    ă
    luire a datelor personale de s
    ă
    n
    ă
    tate care nu ar fi 
    n conformitate cu garan
    ţ
    iile din articolul 8 din Conven
    ţ
    ie
  

    .Considera
    ţ
    iile de mai sus sunt 
    
      n mod particular valabile 
    
    
      n ceea ce prive
    
    
      ş
    
    
      te protejarea confiden
    
    
      ţ
    
    
      ialit
    
    
      ăţ
    
    
      ii informa
    
    
      ţ
    
    
      iilor privind infectarea cu HIV a unei persoane. 
    
    Dezv
    ă
    luirea unor astfel de date poate afecta 
    n mod dramatic via
    ţ
    a privat
    ă
    ş
    i de familie, precum 
    ş
    i pozi
    ţ
    ia social
    ă
    ş
    i angajarea, prin expunerea sa oprobriului 
    ş
    i riscului ostraciz
    ă
    rii. Din acest motiv ar putea 
    ş
    i s
    ă
     descurajeze persoanele 
    n a 
    ncerca 
    să obţină 
    diagnosticul sau tratamentul 
    ş
    i submineaz
    ă
     orice eforturi de prevenire din partea comunit
    ăţ
    ii pentru a limita pademia
    
      
        
          
            
              [278]
            
          
        
      
    
  

Comitetul de Miniştrii al Consiliului Europei a stabilit linii directoare pentru punerea n aplicare a confidenţialităţii n politicile de sănătate publică n recomandările sale privind "aspectele etice ale infectării cu HIV n ngrijirile de sănătate şi n facilităţile sociale." [279] Legea romneasc ă include unele prevederi care ar trebui folosite pentru protejarea drepturilor persoanelor care tr ă iesc cu HIV, dar aceste prevederi nu au mecanisme de punere n practic ă eficiente ş i nu acoper ă toate tipurile de nc ă lc ă ri ale confiden ţ ialit ăţ ii. Legea 584/2002 stabileşte că angajaţii, funcţionari publici care au acces la date şi angajaţii sistemului de sănătate trebuie să menţină confidenţialitatea datelor care i privesc pe cei care trăiesc cu HIV dar legea nu stabileşte sancţiuni pentru cei care ncalcă confidenţialitatea. [280] In plus, aceste categorii nu includ multe dintre poziţiile despre care se ştie că sunt n mod frecvent sursele ncălcării confidenţialităţiii, inclusiv profesori, primari, asistenţi sociali, agenţi poştali şi personalul direcţiilor locale pentru asistenţă socială şi protecţia copilului.

O lege adoptată ulterior tratează mai n amănunt subiectul confidenţialităţii informaţiilor medicale dar este aplicată numai personalului medical şi nu are sancţiuni clare şi eficiente. Legea 46/2003 privind drepturile pacientului afirmă că "toate informaţiile privind starea pacientului, tratamentul, datele persoanle sunt confidenţiale chiar şi după decesul pacientului" şi "informaţiile confidenţiale pot fi date doar atunci cnd pacientul este de acord n mod explicit sau atunci cnd legea creează o obligaţie clară." [281] Legea afirmă că "dacă personalul medical nu respectă confidenţialitatea datelor pacientului şi a actului medical, precum şi alte drepturi ale pacientului, vor fi aplicate măsuri disciplinare, administrative sau răspunderea penală n conformitate cu legea," dar nu asigură un mecanism pentru raportarea, investigarea sau punerea n aplicare a cazurilor de ncălcare a confidenţialităţii. [282]

Codul Penal Romn pedepseşte dezvăluirea ilegală a secretelor profesionale cu amenda penală sau cu nchisoarea de la trei la douăsprezece luni dacă dezvăluirea produce daune persoanei. [283] Cu toate acestea, anchetele penale pot fi iniţiate numai n baza unei plngeri din partea victimei, care trebuie să dovedească faptul că informaţia dezvăluită constituia un secret professional, definit ca informaţie primită sau transmisă n cursul activităţii profesionale a persoanei şi trebuie să dovedească faptul că au existat pagube. Aşa cum am discutat mai sus, multe persoane care trăiesc cu HIV ezită să depună plngeri privind ncălcarea confidenţialităţii sau discriminarea din teama de a atrage atenţia spre propria persoană, cu att mai mult cu ct acţiunea n faţa instanţei şi documentele instanţelor pot fi şi ele surse ale ncălcărilor confidenţialităţii.

Legea 584/2002 stabileşte o obligaţie pentru pacient de a informa doctorul n ceea ce priveşte statutul său sero-pozitiv dar nu i sancţionează pe cei care nu o fac. [284]